Etalarea şi interpretarea runelor, 10-16 iulie 2023

 
Primiţi horoscopul direct în căsuţa dvs. de e-mail
Etalarea şi interpretarea runelor, 10-16 iulie 2023

Etalarea şi interpretarea runelor este una dintre cele mai vechi forme de divinaţie disponibile şi în zilele noastre. Runele au rădăcini încă din istoria antică, din vremurile triburilor nordice şi germanice, scandinave şi englezeşti. S-au găsit inscripţii runice vechi pe obiectele uzuale din secolul al III-lea, dar mulţi(te) experţi(te) sunt de acord că au existat cu mult înainte. Cu ajutorul acestor rune, primim o înţelegere mai profundă a situaţiilor, o predispoziţie sau o formă de răspuns la o întrebare, fiind folosite şi ca amulete de protecţie şi talismane norocoase în prezent. Runele nu vă spun exact ce să faceţi cu viaţa voastră, însă vă dau un indiciu iar voi vă folosiţi intuiţia pentru următorii voştri paşi.


Berbec:

Cei(le) născuţi(te) în această zodie vor avea zile de visare în care, undeva, amintirile și trecutul revin. Este o săptămână de pasivitate în care rolul important îl are familia.


Taur:

Nativii(ele) acestei zodii trebuie să își găsească echilibrul interior săptămâna care urmează. Vor avea posibilitatea de a călători, de a își satisface niște plăceri, niște bucurii, o dorință mai veche.


Gemeni:

Cei(le) născuţi(te) în această zodie vor avea o săptămână în care devin mai bulversați(te) ori o anumită situație îi/le bulversează, le aduce clipe de furie și vor apărea dispute. Orgoliul lor poate fi rănit.






Rac:

Persoanele născute în acest semn zodiacal au parte de o săptămână de renaștere, de reînnoire, un sens benefic asupra tuturor lucrurilor care le înconjoară. Au o săptămână în care predomină și libertatea, dar se și pot salva dintr-o situație grea.


Leu:

Cei(le) născuţi(te) în această zodie au parte de o săptămână în care pun capăt unei situații care nu le-a convenit și în care se impune asupra lor o transformare. Aceasta va fi în urma unui eșec în care se finalizează o situație care le-a creat destule neplăceri.


Fecioară:

Nativii(ele) acestei zodii au parte de o săptămână excelentă, au parte de fericire, de reușite, se vor afirma, le vor fi recunoscute meritele. Se clarifică, în mod fericit, o situație pe care o țineați voi undeva sub control.






Balanţă:

Persoanele născute în acest semn zodiacal au o rună foarte bună! Aceasta simbolizează începutul unei noi acțiuni, deci o activitate profesională reușită, o realizare materială pozitivă.


Scorpion:

Cei(le) născuţi(te) în această zodie au parte de o săptămână în care trebuie să aibă grijă la relațiile parteneriale. Este recomandată o ieșire în natură. Săptămâna va fi cu multe destăinuiri de secrete, benefică afectiv.


Săgetător:

Persoanele născute în acest semn zodiacal vor fi nevoite să facă o alegere, dar sunt bântuite de ezitare, de îndoială, de dualitate, multă neliniște. Aveți rivalitate cu oamenii din jurul vostru și, înainte de a acționa, runa vă cere să aveți o reflecție amănunțită înainte de a lua o decizie și de a acționa.






Capricorn:

Nativii(ele) acestei zodii vor fi prizonierii(ele) unei situații neplăcute, nu puteți face mare lucru pentru moment. Aveți grijă cum acționați, este o săptămână mai greoaie în care râul vieții dumneavoastră este mai învolburat.


Vărsător:

Persoanele născute în acest semn zodiacal (sau unele dintre ele) s-ar putea să își schimbe profesia. Nu e un lucru rău, orice schimbare e benefică și, în final, este cu o realizare materială pozitivă. Cu alte cuvinte, aveți noroc la bani.


Peşti:

Cei(le) născuţi(te) în această zodie au parte de o săptămână în care importanța comunicării și a schimburilor este nemaipomenită. Vor primi o scrisoare, un e-mail, un telefon, vor fi puși(se) în situația de a face o deplasare care ar putea fi o reuniune de familie.





Copyright © horoscop-urania.org. Informaţiile pot fi preluate de alte publicaţii online doar cu citarea sursei cu link activ, indexabil. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Trimiteţi pe Facebook Trimiteţi pe Twitter Abonare prin RSS