Horoscopul dragostei, 11-17 mai 2020

 
Primiţi horoscopul direct în căsuţa dvs. de e-mail
Horoscopul dragostei, 11-17 mai 2020


Horoscop 11-17 mai 2020, Berbec:

În data de 12 intră Mercur în casa comunicării din horoscopul tău general, dar Venus începe să retrogradeze în ziua de 13, ceea ce înseamnă că felul în care te raportezi la ceilalți(lelalte) este unul care se schimbă destul de des, ceea ce poate duce la confuzii, derută și neînțelegeri în raport cu cei(le) din jur, dar mai ales cu rudele. Trebuie să îți găsești un echilibru în interior.


Horoscop 11-17 mai 2020, Taur:

Viața socială va fi o preocupare importantă pentru tine în ultima perioadă, dat fiind că Marte ajunge în data de 13 în casa aferentă din astrograma ta solară. Ești activ(ă) pe acest plan, în ciuda circumstanțelor actuale, dar pe de altă parte iei poziție mai ferm vizavi de atitudinile și comportamentele de care dau dovadă persoanele în care ai încredere și de la care te aștepți la sprijin.


Horoscop 11-17 mai 2020, Gemeni:

Retrogradarea lui Jupiter comportă efecte și pe plan sentimental, în sensul că s-ar putea să îți fie mai greu să te înțelegi cu persoana iubită de până acum. Problemele existau de mai multă vreme, dar abia din a doua parte a acestei săptămâni devii conștient(ă) de efectele competitivității nesănătoase dintre tine și cel(a) drag(ă). Trebuie să învățați să trageți la aceeași căruță.






Horoscop 11-17 mai 2020, Rac:

Efectul retrogradării acestor două planete se resimte și în plan sentimental, acolo unde problemele de comunicare riscă să zdruncine serios fundația relației tale cu persoana iubită. Dacă aveați obiceiul să apelați la tot felul de tertipuri pentru a vă impune punctul de vedere unul(a) în fața celuilalt(eilalte), este clar că trebuie să vă schimbați abordarea, să folosiți argumente, nu șantaj emoțional.


Horoscop 11-17 mai 2020, Leu:

Din 11 începând, Saturn retrogradează prin casa cuplului din horoscopul tău general, iar în 13 poposește Marte în casa resurselor voastre comune, ceea ce înseamnă că te așteaptă o perioadă în care vor avea loc destul de multe schimbări pe plan relațional. Trebuie să te asiguri că există echilibru în relația de cuplu și că raportul de forțe este unul egal.


Horoscop 11-17 mai 2020, Fecioară:

Din 13 începând, Marte se deplasează prin casa parteneriatelor din horoscopul tău general, iar din 14 încolo, Jupiter retrogradează prin casa iubirii și a copiilor. Perioada următoare este așadar una a reglajelor importante pe acest plan, menite să schimbe comportamente care altfel ar fi dus la periclitarea relației tale cu partenerul(a) și/sau cei(le) mici. Vezi ce nu funcționează între voi.






Horoscop 11-17 mai 2020, Balanţă:

În ziua de 11 începe să retrogradeze Saturn prin casa familiei, iar din 14 începând, se mișcă în sens aparent invers Jupiter prin casa iubirii și a copiilor, motiv pentru care se întrevede o perioadă cel puțin ciudată pentru tine pe aceste planuri. Se poate să fie vorba despre certuri sau alte situații în care îți este greu să găsește metodele prin care să vorbești cu ei(le) și să ajungeți la un consens.


Horoscop 11-17 mai 2020, Scorpion:

Saturn începe în 11 să retrogradeze prin casa familiei, iar în 13 ajunge Marte în casa iubirii și a copiilor, ceea ce arată că se dinamizează atmosfera în raport cu cei(le) dragi. Pe de-o parte, aceasta înseamnă că se dizolvă monotonia pe acest plan, dar pe de altă parte, crește riscul de a ajunge la tensiuni în relație cu ei(le). Trebuie să te asiguri că încerci să comunici atunci când se încing spiritele.


Horoscop 11-17 mai 2020, Săgetător:

Efectele schimbărilor suferite de Mercur și Venus, respectiv intrarea lui Marte în casa familiei din 13 sugerează faptul că viața ta sentimentală și domestică ar putea suferi transformări destul de mari în perioada următoare. S-a ajuns într-un punct în care trebuie să iei atitudine, să comunici în loc să dai curs discuțiilor în contradictoriu. Altfel, tensiunile se vor accentua.






Horoscop 11-17 mai 2020, Capricorn:

Aștrii nu ne oferă prea multe detalii despre viața ta sentimentală și cea de familie în această săptămână, ceea ce înseamnă că lucrurile evoluează ca până acum, fără prea mari schimbări față de săptămânile trecute. Ai putea sesiza mai multă tensiune în interacțiunea cu rudele în a doua parte a săptămânii, dar o poți gestiona destul de ușor dacă nu îți ridici tonul atunci când te enervează ceva.


Horoscop 11-17 mai 2020, Vărsător:

Marți ajunge Mercur în casa iubirii și a copiilor, urmând ca de miercuri încolo, Venus să se miște în sens aparent invers prin acest sector. Acest lucru înseamnă că lucrurile merg bine în raport cu cei dragi, dar pe de altă parte, s-ar putea ca, în anumite privințe, să involuați ca relație. Trebuie să vedeți ce nu merge și să faceți eforturi pentru a vă depăși neajunsurile de comunicare și relaționare.


Horoscop 11-17 mai 2020, Peşti:

În ziua de 12 ajunge Mercur în casa familiei din horoscopul tău general, iar în data de 13 începe Venus să retrogradeze prin acest sector, ceea ce arată că nu te poți aștepta la o perioadă echilibrată pentru viața ta domestică în săptămânile care urmează. Tocmai din acest motiv este important să te asiguri că nu lași chestiuni importante nediscutate în raport cu rudele, mai ales cu cele cu care te înțelegi mai greu.








Copyright © horoscop-urania.org. Informaţiile pot fi preluate de alte publicaţii online doar cu citarea sursei cu link activ, indexabil. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Trimiteţi pe Facebook Trimiteţi pe Twitter Abonare prin RSS