Horoscopul dragostei, 2-8 iulie 2018

 
Primiţi horoscopul direct în căsuţa dvs. de e-mail
Horoscopul dragostei, 2-8 iulie 2018


Horoscop 2-8 iulie 2018, Berbec:

Aştrii vă înlesnesc în zilele de 2, 3 şi 4 ieșirea din monotonia prezentă în cuplu în ultima perioadă. Se prea poate, de asemenea, ca persoanele născute în acest semn care sunt singure să întâlnească pe cineva care să îi/le determine să creadă că în sfârșit a ieșit soarele și pe strada lor. De momente fericite în doi puteți avea parte și în ultima zi de weekend, deci petreceţi-vă timpul împreună cu cel/a drag/ă, scrie horoscop-urania.org. Citiţi şi: Horoscop iulie 2018, Berbec.


Horoscop 2-8 iulie 2018, Taur:

Zilele de 2, 3 și 4 vă pregătesc evenimente importante în sfera vieții de familie. Poate aveți parte de-o perioadă cam agitată, dar dacă vă raportați constructiv la trecut, soluțiile de a ieși din situaţiile încurcate se vor arăta negreșit. În zilele de 5, 6 şi 7 iulie, aştrii vă recomandă să le acordaţi partenerului/ei și celor mici din timpul vostru, dar nu lăsaţi posesivitatea să vă acapareze, arată horoscopul săptămânii. Citiţi şi: Horoscop iulie 2018, Taur.


Horoscop 2-8 iulie 2018, Gemeni:

În zilele de 2, 3 și 4 iulie, vi se amplifică din astral abilitățile sociale, indiciu că vă puteți împărți echitabil între prieteni/e, familia de origine, respectiv cea pe care v-aţi întemeiat-o voi. Deși în prima zi a săptămânii aţi putea avea ceva de împărțit cu partenerul/a, supărările vă trec cu siguranță până în data de 4 a lunii când se pare că vă veți bucura de momente pline de veselie alături de anturajul vostru comun. Citiţi şi: Horoscop iulie 2018, Gemeni.






Horoscop 2-8 iulie 2018, Rac:

S-ar putea arăta în zilele de 5, 6 și 7 discuții mai aprinse cu rudele apropiate ori vecinii/ele pe tema unor chestiuni casnice, care țin de gospodărirea unui spațiu la care aveți cu toții/ate acces. Bine ar fi să nu căutaţi nod în papură dacă voi sunteţi cei/le care au ridicat problema. Săptămâna se termină totuși într-o notă pozitivă, fie printr-o vizită făcută la casa părintească, fie printr-o masă cu familia extinsă. Citiţi şi: Horoscop iulie 2018, Rac.


Horoscop 2-8 iulie 2018, Leu:

Intervalul 2-4 iulie vă găsește în cea mai bună formă, iar atitudinea pozitivă de care daţi dovadă în raport cu viața în acele zile poate atrage oameni pe măsură în viața voastră. Poate aveţi mai multă răbdare și chef să vă jucaţi cu cei/le mici ori sunteţi în dispoziția necesară de a îl/o surprinde pe partener/ă cu ceva special. Aştrii preconizează că și în ultima zi din săptămână veţi fi la fel de sociabili/e. Citiţi şi: Horoscop iulie 2018, Leu.


Horoscop 2-8 iulie 2018, Fecioară:

Zilele de 2, 3 și 4 sunt prielnice vindecării unor răni din copilărie, căpătate cândva în urma răfuielilor avute cu persoanele dragi sau cu care v-aţi ales în urma eșecurilor de natură sentimentală. Parcă vă vine mai ușor decât de obicei să puneţi punct și să o luaţi de la capăt. Cu toate acestea, s-ar putea să se mai țină totuși un meci mai puțin amical între voi și familia de origine în data de 7 a lunii, arată horoscopul săptămânal. Citiţi şi: Horoscop iulie 2018, Fecioară.


Horoscop 2-8 iulie 2018, Balanţă:

Intervalul 2-4 iulie promite să facă minuni și în plan social, dar și în sfera vieții sentimentale. Dacă persoanele implicate deja într-o relație se bucură de un suflu proaspăt în raport cu prietenii/ele și persoana iubită, aceia/lea care sunt în căutarea sufletului-pereche, se poate să îl întâlnească în aceste zile. Aştrii vă recomandă să deschideţi larg ochii. Citiţi şi: Horoscop iulie 2018, Balanţă.


Horoscop 2-8 iulie 2018, Scorpion:

Viața socială ocupă unul dintre locurile fruntașe pe lista voastră de priorități de săptămâna aceasta, mai exact din intervalul 5-7 iulie. Puteți fi puşi/se în situația de a vă sorta întrucâtva anturajul, fie pentru că un/o prieten/ă vă tot amână în privința returnării unui împrumut, fie din cauză că cercul de persoane în care vă învârtiți momentan nu se dovedește a vă fi influențat într-o manieră pozitivă. Citiţi şi: Horoscop iulie 2018, Scorpion.


Horoscop 2-8 iulie 2018, Săgetător:

Zilele de 3 și 4 se arată favorabile experimentării de noi activități, explorării de noi senzații, precum și interacțiunii cu alte locuri și persoane decât cele pe care le frecventaţi, respectiv cu care intraţi în contact în mod normal. Dacă nu lucraţi în acest interval, v-ar prinde bine să „evadaţi” pe nepusă masă din cotidian în compania persoanei iubite. Vă așteaptă momente minunate. Citiţi şi: Horoscop iulie 2018, Săgetător.






Horoscop 2-8 iulie 2018, Capricorn:

Dacă aţi trecut prin momente dificile recent, fie în viața de familie, fie în cea de cuplu sau în relație cu cei/le mici, aflaţi că în zilele de 2, 3 sau 4 se liniștesc apele și poate vă și alegeţi cu unele lecții de viață prețioase. Aştrii vă recomandă să faceţi un bilanț al efectelor pe care le-a avut atitudinea de care aţi dat dovadă până acum în raport cu cei/le dragi și să faceţi modificări în funcție de rezultatele acestei analize. Citiţi şi: Horoscop iulie 2018, Capricorn.


Horoscop 2-8 iulie 2018, Vărsător:

Zilele de 2, 3 şi 4 promit să influențeze pozitiv și climatul social, precum și pe cel sentimental. Persoanele care au deja pe cineva redescoperă plăcerea timpului petrecut în doi, în timp ce aceia/lea care sunt singuri/e pot întâlni un om special. Se pot naște totuși în ziua de 7 unele situații dificile care să tulbure apele. Citiţi şi: Horoscop iulie 2018, Vărsător.


Horoscop 2-8 iulie 2018, Peşti:

Viața voastră de cuplu ar putea avea mult de câștigat de pe urma contextului astral care domină zilele de 5 și 6 iulie. Dispuneți, atât voi, cât și persoana dragă, se pare, de disponibilitatea de a face ca lucrurile să meargă ca în vremurile bune. Cu toate acestea, dintr-un motiv sau altul, s-ar putea ca viața profesională, a voastră ori a celui/ei drag/i, să atenteze la bunul mers al relației voastre, arată horoscopul acestei săptămâni. Citiţi şi: Horoscop iulie 2018, Peşti.



Copyright © horoscop-urania.org. Informaţiile pot fi preluate de alte publicaţii online doar cu citarea sursei cu link activ, indexabil. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Trimiteţi pe Facebook Trimiteţi pe Twitter Abonare prin RSS