Horoscop Urania săptămânal: 21-27 august 2017

 
Primiţi horoscopul direct în căsuţa dvs. de e-mail
Horoscop Urania 21-27 august 2017


Horoscop 21-27 august 2017, Berbec:

În intervalul 21-23 august, Luna se mișcă prin casa sănătății fizice din horoscopul vostru general, semn cum că aveţi parte de o primă parte a săptămânii în care ar fi bine să acordaţi mai multă importanță propriului organism. Încercaţi să duceţi un stil de viață și alimentație echilibrat, mai ales dacă aţi făcut unele excese în ultima perioadă. Daţi dovadă de moderație!


Horoscop 21-27 august 2017, Taur:

În 24 şi 25 august, Luna se plimbă prin casa sănătății fizice din horoscopul vostru general, ceea ce înseamnă că spre sfârșitul săptămânii se poate să fie nevoie să investiţi mai mult timp și energie în menținerea bunăstării fizice. Puțin sport nu v-ar prinde rău perioada aceasta. Astfel, vă permiteți ca din când în când să vă satisfaceţi câte o poftă culinară.


Horoscop 21-27 august 2017, Gemeni:

În weekend, Luna se mișcă prin casa sănătății fizice din horoscopul vostru general, indiciu că orice v-ar indispune pe plan emoțional ar putea ajunge să vă afecteze la propriu. Încercaţi așadar să vă menţineţi echilibrul interior. În caz contrar, se poate ca nivelul vostru de energie să fie destul de scăzut și să nu reuşiţi să vă ţineţi de programul pe care vi l-aţi impus. Menajaţi-vă și totul va fi bine!


Horoscop 21-27 august 2017, Rac:

În intervalul 25-27 august, Luna se găsește prin casele familiei și ale persoanei iubite din horoscopul vostru general, semn cum că ar fi bine să petreceţi weekendul în compania lor. Aveţi posibilitatea de a îi/le revedea pe cei/le dragi și să îi/le aduceţi mai aproape de persoana iubită. O evadare din cotidian de câteva zile poate avea același efect.


Horoscop 21-27 august 2017, Leu:

Luna Nouă din 21 a lunii se perfectează tocmai în zodia nașterii voastre, fapt pentru care aţi putea simți că bateriile voastre se încarcă încet dar sigur. Vă simţiţi mai în putere decât oricând, dar ar fi bine să nu vă axaţi pe activități epuizante. În caz contrar, s-ar putea să vă obosiţi încă din prima parte a săptămânii. Fiţi moderaţi/te!


Horoscop 21-27 august 2017, Fecioară:

Se prea poate să nu începeţi săptămâna lucrătoare tocmai lejer, deci aşteptaţi-vă la orice în prima zi a săptămânii. Pe fondul Lunii Noi din 21 a lunii, pot reveni în actualitate erori comise la locul de muncă, involuntar sau din cauza lipsei de profesionalism de care aţi dat dovadă la un moment dat. Iată un moment prielnic să le remediaţi. De asemenea, încercaţi să aveţi mare grijă în cine vă puneţi încrederea la serviciu.


Horoscop 21-27 august 2017, Balanţă:

În intervalul 21-23 august, Luna se mișcă prin casa subconștientului din horoscopul vostru general, indiciu cum că se poate să nu vă găsiţi în cea mai bună stare de spirit în prima parte a acestei săptămâni. Poate că dacă nu aţi mai fi atât de critici/e la adresa voastră și a celor din jurul vostru, lucrurile ar sta diferit. Căutaţi să vedeţi partea plină a paharului și va fi bine!


Horoscop 21-27 august 2017, Scorpion:

În zilele de 24 şi 25 august, Luna se mișcă prin casa subconștientului din horoscopul vostru general, motiv pentru care este posibil să nu vă aflaţi tocmai în cea mai bună stare a voastră atunci. Dacă sursa este o problemă de ordin relațional, poate v-ar face mai bine să vă deschideţi în fața persoanei iubite și să îi vorbiţi despre ce vă supără decât să ţineţi în voi.


Horoscop 21-27 august 2017, Săgetător:

Luna Nouă din 21 a lunii se formează în casa filozofiei voastre de viață, indiciu că a sosit momentul să aduceţi unele ajustări binevenite sistemului vostru de valori, principii și credințe. Iată o ocazie prielnică să incorporaţi lecțiile de viață primite în ultima vreme, în felul în care înţelegeţi viața și oamenii. Altfel, vă puteți ghida după un crez cu care nu vă mai identificaţi.


Horoscop 21-27 august 2017, Capricorn:

Casa care găzduiește Luna Nouă din ziua de 21 simbolizează și finanțele, respectiv bunurile deținute în asociere cu cel/a drag/ă și/sau partenerul/a de afaceri. În zilele care urmează, acestea pot scădea sau crește ca număr, semn cum că se cere să rediscutați regulile privind uzul lor. Ar fi indicat, de asemenea, ca voi și asociatul/a să ajustați raportul de forțe în care vă aflați momentan.


Horoscop 21-27 august 2017, Vărsător:

În cursul sau în jurul zilei de 24, se poate să nu vă găsiţi în cea mai bună stare fizică a voastră. Informaţi-vă cum anume aţi putea să o depăşiţi, dar încercaţi să cereţi un sfat avizat. Altfel, este posibil ca persoana la care apelaţi să vă dea unele indicații care riscă să vă agraveze și mai mult disconfortul.


Horoscop 21-27 august 2017, Peşti:

În intervalul 21-23 august, Luna se plimbă prin casa cuplului din horoscopul vostru general, semn cum că timpul liber de care dispuneţi la începutul acestei săptămâni ar trebui să îl petreceţi alături de partenerul/a de cuplu. Luaţi în considerare acest sfat deoarece se prea pare că în ultima vreme nu i-aţi cam dat atenția de care avea nevoie persoanei iubite. Este în puterea voastră să o puneţi pe primul loc acum.



Copyright © horoscop-urania.org. Informaţiile pot fi preluate de alte publicaţii online doar cu citarea sursei cu link activ, indexabil. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Trimiteţi pe Facebook Trimiteţi pe Twitter Abonare prin RSS