Horoscop Urania săptămânal: 12-18 octombrie 2015

 
Primiţi horoscopul direct în căsuţa dvs. de e-mail
Horoscop Urania 12-18 octombrie 2015


Horoscop 12-18 octombrie 2015, Berbec:

Zilele de 17 și 18 se pot dovedi destul de solicitante pentru bunăstarea voastră fizică și mentală. Sistemul vostru imunitar poate da rateuri în intervalul de zile 16-18, deci vă recomand să vă concentraţi pe întărirea lui. Vitamina C sau suplimentele alimentare cu chimen negru pot ajuta la apărarea organismului împotriva virusurilor de sezon. Protejaţi-vă mai mult decât de obicei.


Horoscop 12-18 octombrie 2015, Taur:

Luna Nouă din data de 13 se perfectează în casa sănătății voastre, ocazie numai bună să aduceţi ajustările necesare stilului vostru de viață și alimentație. Echilibrul este cuvântul de ordine al acestui eveniment astral, ceea ce înseamnă că ar trebui să tindeţi către atingerea acestei stări. Nu faceţi schimbări bruşte, ci căutaţi să faceţi modificări de care vă puteți ține pe termen lung. Nu exageraţi!


Horoscop 12-18 octombrie 2015, Gemeni:

Zilele de 14 și 15 ar putea veni la pachet cu schimbări, mai mici sau mai mari, în ceea ce privește forma voastră fizică. Nu vă aşteptaţi ca lucrurile să se agraveze, dar nici nu excludeţi din schemă această posibilitate. Efectul aspectelor astrale depinde în mare măsură de grija pe care i-aţi purtat-o propriului organism până acum. Dacă l-aţi neglijat, căutaţi să vă schimbaţi atitudinea.


Horoscop 12-18 octombrie 2015, Rac:

Luna Nouă din ziua de 13 se desăvârșește în casa familiei, fundația universului vostru interior, semn că evoluția voastră ca oameni depinde de asumarea corectă a experiențelor mai puțin fericite din copilărie sau printre ai căror protagoniști se numără și părinții voştri. Deși sunteţi tentaţi să îi judecaţi dintr-o perspectivă subiectivă, încercaţi să priviţi aceste episoade printr-o lentilă nepărtinitoare. Fiţi corecţi!


Horoscop 12-18 octombrie 2015, Leu:

Luna Nouă din 13 se formează în casa comunicării din horoscopul vostru general, semn că aţi putea afla lucruri noi despre voi înşivă prin feedback-ul pe care vi-l oferă cei din jurul vostru. De asemenea, puteți aduce ajustări valoroase comportamentului vostru dacă vă asumaţi criticile constructiv. Așadar, interacțiunile cu ceilalți vă pot servi cu prisosință atingerii adevăratului potențial.


Horoscop 12-18 octombrie 2015, Fecioară:

Multitudinea de planete din casa personalității voastre vă pot determina să deveniţi extrem de critici cu voi înşivă. Este drept că încercaţi tot timpul să vă autodepăşiţi, dar de data aceasta este posibil să exageraţi. Încercaţi să trăiţi în armonie cu propriile persoane și să vă impuneţi standarde pe care le puteți atinge. Altfel, riscaţi ca încrederea în voi să se diminueze simțitor. Temperaţi-vă așteptările!


Horoscop 12-18 octombrie 2015, Balanţă:

Luna Nouă din data de 13 are loc tocmai în zodia nașterii voastre căreia îi corespunde casa aspectului exterior, semn că o schimbare de imagine v-ar priii în mod deosebit săptămâna aceasta. Fie că apelaţi la o nouă coafură sau un alt stil vestimentar, cert este că aceste transformări vă vor conferi un suflu proaspăt și vă vor ridica moralul mai mult decât vă așteptați.


Horoscop 12-18 octombrie 2015, Scorpion:

Luna Nouă din ziua de 13 se formează în casa subconștientului vostru din horoscopul vostru general, ceea ce ar putea semnala faptul că starea de neliniște care vă încearcă poate fi determinată de unele probleme relaționale măturate sub covor. Dacă vă supără ceva în atitudinea cuiva în raport cu voi, daţi-i de ştire. Nu este de mirare dacă simţiţi mai apoi că vi s-a luat o piatră de pe inimă!


Horoscop 12-18 octombrie 2015, Săgetător:

Este probabil ca zilele de 14 şi 15 să nu vă găsească în cea mai bună formă mentală. Poate vă surprind preocupaţi, îngânduraţi sau chiar speriaţi de anumite scenarii pesimiste. Deși sunteţi tentaţi să vă faceţi griji pentru drobul de sare, vă recomand să nu vă lăsaţi afectaţi de un anumit lucru înainte ca el efectiv să se întâmple. Lăsaţi natura să îşi urmeze cursul și căutaţi să vă adaptaţi oricăror situații.


Horoscop 12-18 octombrie 2015, Capricorn:

Intervalul de zile 16-18 poate veni la pachet cu provocări în ceea ce privește bunăstarea voastră mentală. Vă puteţi simți constrânşi să acţionaţi într-un fel care nu vă este familiar sau nu vă caracterizează ori pare că orizonturile voastre sunt limitate. Adevărul este însă că toate aceste opreliști sunt doar în mintea voastră. Eliberaţi-vă, cel puțin într-o anumită măsură, de inhibiții și situația va reintra în normalitate.


Horoscop 12-18 octombrie 2015, Vărsător:

Luna Nouă din 13 octombrie se desăvârșește în casa filozofiei voastre de viață, indiciu că este necesar să aduceţi anumite adaptări sistemului vostru de valori, principii și credințe. Nu este exclus, de asemenea, să întâlniţi persoane care provin dintr-o cultură diferită sau care au o mentalitate diametral opusă de a voastră care vă provoacă să vedeţi viața dintr-o altă perspectivă. Oricum, mizaţi pe echilibru!


Horoscop 12-18 octombrie 2015, Peşti:

Luna Nouă din data de 13 se formează în casa intimității din horoscopul vostru general, indiciu că este important să mizaţi pe reciprocitate pentru ca lucrurile să meargă așa cum ar trebui. Atâta timp cât aveţi conștiința împăcată că aţi dat tot ceea ce aţi avut mai bun în orice situație, nu aveţi niciun motiv să vă autoculpabilizaţi dacă rezultatul nu este cel scontat. Ce contează este că v-aţi dat silința.


Horoscop octombrie 2015.


Copyright © horoscop-urania.org. Informaţiile pot fi preluate de alte publicaţii online doar cu citarea sursei cu link activ, indexabil. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.


Trimite pe Facebook Trimite pe Twitter Abonare prin RSS