Meserii potrivite pentru persoanele născute în zodia Balanță

 
Primiţi horoscopul direct în căsuţa dvs. de e-mail
Meserii potrivite pentru persoanele născute în zodia Balanță


Firi curioase de obicei, vor încerca să prindă meserie din zbor. Se documentează serios atunci când trebuie să ia o decizie, mai ales dacă aceasta le influențează direct viitorul. De cele mai multe ori, un/o astfel de nativ(ă) știe mult mai multe amănunte decât își dorește să arate.

Acestor nativi(e) nu le plac regulile, însă le urmează doar pe acelea în care cred cu toată ființa lor. În relații au nevoie de independență, iar la serviciu vor să știe că nu există altcineva mai competent(ă).

Se feresc de neînțelegeri și confruntări directe, iar în afaceri discută de cele mai multe ori într-un mod diplomat. Oferă respect și îl cer în aceeași manieră. Atunci când se supără, devin superficiali(e) și reușesc cu dificultate să revină în locul din care au plecat.






Meserii potrivite pentru zodia Balanță

Este una dintre zodiile ce caută echilibrul în viață, însă este indecisă la fiecare pas. Deși are destule avantaje, de cele mai multe ori le folosește în detrimentul său. Reușește să facă față celor mai complicate meserii din lume și se mândrește cu acest lucru.

Nativii(ele) Balanță se descurcă fără doar și poate în orice industrie, însă locuri de muncă ca magistraţi ori poliţişti(ste) reușesc să le aducă împlinire. Dreptatea care îi/le caracterizează este punctul lor forte. La fel se întâmplă și cu meserii precum procuror(ă), avocat(ă) sau expert(ă) criminalist(ă).

Bărbații Balanță sunt construiți pentru meserii grele ca cele din cadrul poliției sau jandarmeriei. De cealaltă parte, femeile născute sub acest semn vor reuși să fie în raport cu legea, asta pentru că procuratura sau avocatura li se potrivește de minune.

Reușesc să remarce orice schimbare socială și luptă pentru dreptate atunci când simt că sunt forțați(te) de împrejurări. Știu să se impună în mai multe bătălii și reușesc să învingă. Cu toate acestea, nu este indicat să riște doar pentru a-și demonstra punctul de vedere.






Ce cariere ar trebui să urmeze acești(ste) nativi(e)

Pentru nativii(ele) Balanță există meserii cu o atmosferă cât mai plăcută. Atât timp cât aceștia(stea) se simt în largul lor pot trece peste tensiuni, certuri și nemulțumiri. Îndrăgesc armonia în toate formele ei și vor să fie cât mai aproape de oamenii dragi lor.

Judecă de fiecare dată lucrurile așa cum ar trebui și nu se lasă păcăliți(te) fără a verifica informațiile din surse sigure.

Nu pot munci dacă ambientul nu le este pe plac. Prefer muncile intelectuale în detrimentul celor fizice. Pot face parte dintr-un mediu cultural și reușesc cu bine să întrețină relații călduroase cu persoanele din jurul lor.

Nu sunt lingușitori(are) și pot lucra foarte bine ca muzicieni(e), decoratori(are) de interior, florari/florărese, creatori(are) de modă sau actori/actrițe. Pot fermeca orice public de la prima apariție.





Copyright © horoscop-urania.org. Informaţiile pot fi preluate de alte publicaţii online doar cu citarea sursei cu link activ, indexabil. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Trimiteţi pe Facebook Trimiteţi pe Twitter Abonare prin RSS