Zodiac chinezesc săptămânal: 17-23 mai 2021

 
Primiţi horoscopul direct în căsuţa dvs. de e-mail
Zodiacul chinezesc al săptămânii: 10-16 mai 2021


Zodiac chinezesc săptămânal, Șobolan:

Începutul săptămânii este dedicat sferei profesionale. Vestea bună este că eforturile tale vor fi răsplătite. Se anunţă întâlniri importante, cu răsunet în ceea ce priveşte recompensele financiare. În plan personal, se anunţă o săptămână romantică. Dacă eşti singur(ă), ai mai multă încredere în tine. Poţi întâlni pe cineva special de care să te îndrăgosteşti, iar sentimentele să fie reciproce.


Zodiac chinezesc săptămânal, Bivol:

Îţi lipseşte puţin încrederea de sine. Nu că ar observa cineva, însă nu îţi face bine ţie. Programează-ţi întâlnirile de afaceri pentru prima parte a săptămânii, iar ultima parte celor sentimentale. Nivelul de energie pare să scadă la mijlocul săptămânii, de aceea este indicat să îţi administrezi foarte bine sarcinile, astfel încât să faci faţă tuturor. În weekend odihneşte-te cât de mult poţi. Corpul tău are nevoie de relaxare.


Zodiac chinezesc săptămânal, Tigru:

Prima parte a săptămânii este extrem de propice pentru a-i/a le convinge pe ceilalţi(lelalte) să vadă abordarea ta realistă. Vor veni şi rezultatele cât de curând. Cineva te caută ca să-i dai sfaturi. Nu îl/o lăsa baltă. Ziua de joi pare favorabilă întâlnirilor de orice fel, de dragoste sau de afaceri. Ai noroc în tot ce faci. Este recomandat ca în weekend să te relaxezi mai mult decât o faci de obicei.






Zodiac chinezesc săptămânal, Iepure:

E o săptămână în care adevărurile ies la suprafaţă. Spune ceea ce simţi, nu te mai ascunde. Toate aceste răspunsuri te pot ajuta să iei o decizie înţeleaptă. Weekendul se anunţă fierbinte în plan sentimental. Te apropii de partener(ă), îţi exprimi cu uşurinţă sentimentele. Momentele plăcute domină tot sfârşitul de săptămână.


Zodiac chinezesc săptămânal, Dragon:

Începutul săptămânii este excelent pentru afaceri, dar şi pentru romantism. Programează cu încredere întâlniri atât în plan profesional, cât şi în plan sentimental, în funcţie de interese. Mijlocul săptămânii te-ar putea stresa puţin din cauza volumului de muncă. Însă dacă te concentrezi pe câte o sarcină, le vei putea termina pe toate până la finalul săptămânii. În dragoste, nu grăbi lucrurile. Dacă eşti la începutul unei relaţii sau dacă acum întâlneşti pe cineva, nu merge mai departe decât e cazul. Dacă eşti implicat(ă) într-o relaţie de mai mult timp, nu te sfii să îţi arăţi sentimentele.


Zodiac chinezesc săptămânal, Șarpe:

Fii mai rezervat(ă) în acţiuni, mai ales la începutul săptămânii, când nu ai foarte multă claritate şi poţi scăpa din vedere detalii importante. Spre mijlocul săptămânii ai tendinţa de a te încărca cu mai multe sarcini decât poţi duce şi pot apărea frustrări. Nu te aglomera în weekend cu treburi de făcut şi lasă-l liber pentru activităţi care îţi bucură sufletul.






Zodiac chinezesc săptămânal, Cal:

Unele probleme au nevoie de atenţia ta maximă, în plan casnic. Dacă ai şi în plan profesional obligaţii, ar fi cinstit să îţi anunţi superiorii(arele) că nu te poţi concentra pe anumite aspecte din această cauză. Dacă greşeşti fără să spui ce te frământă, preţul plătit poate fi prea mare şi nemeritat. Weekendul se anunţă romantic şi relaxant, indiferent dacă eşti singur(ă) sau într-o relaţie de cuplu.


Zodiac chinezesc săptămânal, Capră/Oaie:

Începutul de săptămână este promiţător din punct de vedere profesional. Pot apărea schimbări, însă nu trebuie să te îngrijorezi. Sunt de bun augur. În relaţii te bucuri de respectul şi susţinerea celor din jur, care te pot ajuta în orice situaţie. Dacă ai nevoie de bani, cere! Dacă ai nevoie de sprijin, cere! În weekend, romantismul pluteşte în aer!


Zodiac chinezesc săptămânal, Maimuță:

Luni şi marţi sunt zile excelente pentru carieră. Primeşti recunoaşterea meritată pentru eforturile tale susţinute. Pregăteşte-te, însă, pentru şi mai multă activitate profesională spre mijlocul săptămânii. Aranjează-ţi priorităţile şi vei reuşi să ţii în frâu toate responsabilităţile. Weekendul, în schimb, rezervă-l romantismului şi iubirii!






Zodiac chinezesc săptămânal, Cocoș:

Atmosfera de la locul de muncă poate fi emoţionantă la începutul săptămânii. Pot apărea conflicte sau litigii pe care trebuie să le administrezi cu foarte mult calm. Nu te lăsa purtat(ă) de furie sau resentimente. Weekendul se anunţă romantic şi pasional. Dacă eşti singur(ă), acum este un moment prielnic să îţi cauţi jumătatea.


Zodiac chinezesc săptămânal, Câine:

Deşi este începutul săptămânii, nu începe lucruri noi. Pune-ţi planurile în acţiune spre mijlocul săptămânii, atunci când sunt auspicii mai bune pentru a-ţi programa chestiuni importante legate de afaceri sau profesie. Acţionează cu tact joi şi vineri şi evită conflictele sau speculaţiile. În weekend fii atent(ă) la ce promiţi sau la ce ţi se promite. Sunt oameni care vor să te păcălească.


Zodiac chinezesc săptămânal, Mistreț:

Marţi şi miercuri sunt zile de bun augur pentru a depăşi anumite obstacole de care până acum ţi-a fost greu să treci. Concentrează-te asupra planurilor tale. Se anunţă oportunităţi importante care să-ţi schimbe viaţa. În weekend este posibil să evadezi într-o oază de linişte şi relaxare alături de partenerul(a) de cuplu. Dacă eşti singur(ă), atenţie la reputaţie! Poţi fi pus(ă) într-o lumină proastă dacă nu eşti precaut(ă)!





Copyright © horoscop-urania.org. Informaţiile pot fi preluate de alte publicaţii online doar cu citarea sursei cu link activ, indexabil. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Trimiteţi pe Facebook Trimiteţi pe Twitter Abonare prin RSS