3 semne zodiacale ale căror relații de iubire se vor îmbunătăți în luna mai

 
Primiţi horoscopul direct în căsuţa dvs. de e-mail


Taur:

Începi luna mai 2021 plin(ă) de speranță. Ai studiat situația ta sentimentală până acum și ai ajuns la anumite concluzii. Știi cum și ce să faci pentru a te putea apropia de cel(a) drag(ă) ție. Urmează-ţi ideile, iar aştrii te vor ajuta să obții rezultatul dorit. Au fost clipe în trecut în care gândurile tale te-au înspăimântat și te-au împiedicat să te exprimi de teama respingerii. Acum, totul este diferit. Ți s-a mai dat o ocazie să corectezi ceea ce e defect în relația ta. Partea interesantă este că și persoana de lângă tine simte și își dorește același lucru ca și tine. Tu și partenerul(a) de viață veți găsi calea spre un nou nivel de romantism și înțelegere. Ai încredere în instinctele tale! Relația ta va fi în lumina reflectoarelor luna aceasta.






Balanță:

Nu a existat niciodată o clipă în viața ta în care să nu-ți dorești normalitate - și prin normal - în cazul tău, ne referim la echilibru, înțelegere și pace. Ai pornirea de a ignora ceea ce ar putea fi o problemă în relația ta sentimentală și acest lucru este pricinuit de frica de necunoscut. Acum te vei simți mai curajos(asă) și cu dorința de a împinge ușile la perete, gata să experimentezi lucruri noi. Și, când vine vorba de propria relație de dragoste, acel sentiment de aventură însoțit de dorința de a te implica în tot mai multe lucruri noi te va arunca într-o fază complet nouă în ceea ce privește iubirea. Ai puterea și simți o dorință puternică de a repara tot ce e defect în relația ta. Comunici foarte deschis, chiar dacă această comunicare nu este exprimată întotdeauna prin cuvinte. Tu și persoana dragă ție veți munci împreună, vă veți juca împreună și veți crea împreună. Este ceea ce v-ați dorit de ceva vreme. Este ca un nou început pentru voi doi.


Scorpion:

Ești unul dintre puținii oameni care ascultă ceea ce se întâmplă în interiorul lor și, în luna mai 2021, vei simți că primești un mesaj cosmic. Acesta îți spune direct că trebuie să fii acolo pentru persoana iubită. Obții rezultate bune în orice îți propui. Ești plin(ă) de pasiune și ești apt(ă) să creezi o atmosferă incendiară cu partenerul(a) de viață. Este un lucru pe care nu l-ai mai făcut niciodată, chiar dacă ți-ai cunoscut partenerul(a) acum mult, mult timp. Este fantastic prin ce treci și urmează să treci.





Copyright © horoscop-urania.org. Informaţiile pot fi preluate de alte publicaţii online doar cu citarea sursei cu link activ, indexabil. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Trimiteţi pe Facebook Trimiteţi pe Twitter Abonare prin RSS