Cum își distruge fiecare zodie feminină șansa la iubire

 
Primiţi horoscopul direct în căsuţa dvs. de e-mail
Cum își distruge fiecare zodie șansa la iubire


Berbec:

Pur și simplu te îndrăgostești de bărbații care se poartă rău cu tine. Ai auzit vreodată de relații toxice? De acest tip de legături te faci vinovată. Continui să intri în relații toxice care sfârșesc prin a-ți rupe inima și a-ți distruge spiritul. Te simți tot mai afectată, de fiecare dată când ieși dintr-o nouă relație otrăvitoare. Trebuie să începi să te îndrăgostești de bărbații care sunt potriviți pentru tine, care te iubesc cu adevărat și te protejează.


Taur:

Pur și simplu, refuzi să ieși în afara zonei tale de confort. Ești încăpățânată, dominatoare și vrei să faci lucrurile doar în felul tău. Reticența ta de a-ți asuma riscuri și de a ieși, și de a depăși orizontul îngust, unde te simți în siguranță este motivul pentru care nu ai succes în dragoste. Trebuie să-ți dai drumul și să te arunci în vârtejul vieții, dacă vrei să găsești iubirea adevărată. Nu poți s-o descoperi dacă te izolezi în turnul tău de sticlă.


Gemeni:

Îți alegi mereu relațiile în funcție de ce crezi că așteaptă ceilalți de la tine. Niciodată nu-ți urmezi cu adevărat inima, de aceea sfârșești adesea într-o stare de nefericire. Dragostea nu este o asigurare de viață, ci un sentiment tulburător și magic, căruia trebuie să i te abandonezi. Încearcă să înțelegi ce vrei tu de la viață, nu-i mai lăsa pe ceilalți să-ți traseze direcțiile în iubire.






Rac:

Ai tendința să fii prea generoasă și să-i lași libertate totală partenerului. Acest lucru duce, până la urmă, la erodarea relației de dragoste. Trebuie să înveți să și ceri, nu doar să dăruiești. Amintește-ți că orice fel de dezechilibru într-o relație o poate arunca, la un moment dat, în aer. Trebuie să înveți să ai tu grijă de tine și să-i ceri persoanei iubite să răspundă nevoilor tale.


Leu:

Mândria este cel mai bun atu al tău, dar și cel mai rău obstacol în calea fericirii tale. Te ferești să-ți arăți emoțiile, ca nu cumva să pari slabă și vulnerabilă. Cu toate acestea, reticența ta de a te deschide către persoana iubită este și motivul pentru care nu reușești să-ți menții relațiile.


Fecioară:

Este vremea să-ți reduci așteptările, dacă vrei o relație de dragoste durabilă. Ai tendința să fii captivată de fantezii romantice și povești de dragoste ca din filme. Trebuie să-ți menții realismul, care te caracterizează în toate celelalte domenii ale vieții. Nu te poți aștepta să ai o poveste de dragoste perfectă. Persoana pe care o iubești are micile ei defecte și imperfecțiuni ca orice altă ființă umană. Dar simțul tău critic exagerat și tendințele perfecționiste sunt cele care distrug relația.






Balanţă:

Este vremea să-ți temperezi optimismul și să accepți faptul că unii oameni chiar pot să-ți facă rău. Perspectiva ta asupra iubirii este mult prea tolerantă, ai senzația că persoana de care te îndrăgostești este, în mod necesar, extraordinară. Dar unii bărbați sunt adevărați ticăloși, nu comori ascunse, care așteaptă să fie descoperite. Dacă vei continua cu această viziune nerealistă, sigur vei continua să suferi în dragoste.


Scorpion:

Lipsa ta de încredere în ceilalți te împiedică să păstrezi o relație stabilă. Te bazezi numai pe tine, iar un partener poate fi rănit de faptul că nu-i acorzi niciodată suficientă încredere. Trebuie să înțelegi că în dragoste nu mai trăiești pe cont propriu, ci ești într-o profundă comunicare cu persoana iubită. Altfel, este vorba doar de o relație trecătoare, după care îți va rămâne mereu un gust amar.


Săgetător:

Problema ta este că faci totul singură, iar iubitul tău se va simți la un moment dat neglijat și dat la o parte. Ești o persoană puternică, independentă și autosuficientă. Totuși, nu uita că ești doar o ființă umană supusă greșelii și că ai nevoie de căldura cuiva pentru a fi cu adevărat fericită. Dacă vei adopta acest gen de gândire și vei învăța să colaborezi cu partenerul, îți vei putea menține relația de dragoste, care se destramă mult prea ușor din cauza autonomiei tale excesive.






Capricorn:

Ești mult prea influențată de ceea ce spun ceilalți despre partenerul tău, pentru a mai avea timp să-l privești cu propriii ochi și să-i vezi calitățile. Te interesează ce cred cei din jur despre relația ta, însă astfel ajungi să te îndepărtezi treptat de persoana iubită. Trăiește în interiorul relației, nu doar ca un observator, în afara ei. Altfel, nu ai nicio șansă să-ți găsești marea iubire.


Vărsător:

Există un loc gol în viața ta și crezi că o altă persoană te va ajuta să umpli acest vid. Ceva din tine te face să te simți incompletă și speri că o relație potrivită va remedia lucrurile. Acesta este motivul pentru care te simți neîmplinită în fiecare relație în care te afli. Singurul mod în care poți umple acest gol din viața ta este să înveți să te descoperi și să te iubești pe tine însăți. Abia atunci dragostea adevărată îți va ieși în cale și te vei putea bucura de o relație de durată.


Peşti:

La fel ca Berbecul, faci greșeala să te îndrăgostești de același fel de oameni de fiecare dată. Ai același tip de persoană care te atrage, de aceea pierzi șansa de a găsi dragostea adevărată. Partenerii te rănesc și te manipulează - și îți produc adevărate traume emoționale.








Copyright © horoscop-urania.org. Informaţiile pot fi preluate de alte publicaţii online doar cu citarea sursei cu link activ, indexabil. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Trimiteţi pe Facebook Trimiteţi pe Twitter Abonare prin RSS