Cele mai fragile zodii

 
Primiţi horoscopul direct în căsuţa dvs. de e-mail
Cele mai fragile zodii

Cu toții avem zilele bune și zile rele. Dar atunci când cineva se confruntă cu o formă de fragilitate emoțională, aceste ascensiuni și coborâșuri pot ajunge la extrem.

Unele semnele zodiacale au un control mai bun asupra sentimentelor lor, pe când altele sunt mai vulnerabile și au nevoie de mai multă protecție, pentru a trece peste perioadele grele.

Dacă se întâmplă să fiți un semn de Pământ (Taur, Fecioară sau Capricorn), aveți o mare stabilitate și forță interioară, pentru că vă ancorați la forțele telurice, ceea ce este valabil și în cazul semnelor fixe (Taurul, Leul, Scorpionul și Vărsătorul).

Semnele mobile, de aer, apă sau foc, sunt predispuse către excese emoționale și au nevoie de mai mult suport și atenție din partea persoanelor apropiate. Iată, deci, care sunt cele mai fragile zodii:






Gemenii pot fi copleșiți de emoții

Gemenii sunt o zodie la care partea de umbră poate deveni uneori foarte puternică și le amenință în așa grad echilibrul emoțional, încât se poate ajunge la nevroze sau chiar la tulburări psihice mai ample.

Fragilitatea acestei zodii vine din faptul că este un semn insuficient ancorat în realitate, care poate se poate iluziona cu ușurință, tocmai de aceea suportă cele mai dramatice dezamăgiri.

Planeta Mercur care îi guvernează poate crește sentimentul de instabilitate, atunci când se află în anumite regiuni astrale.

Atunci când o persoană îi trădează sau trec printr-o ruptură dureroasă, Gemenii pot fi extrem de afectați, astfel încât întreaga lor viziune a vieții se poate schimba.

Persoanele care urmăreau succesul sau cariera pot intra într-o depresie puternică și renunța la orice vis, iar unii nativi își pot schimba chiar relația cu divinitatea, devenind sceptici sau, dimpotrivă, habotnici.






Racul este stăpânit de influențe negative

Deși nu este un semn mobil, Racul, unul dintre semnele de apă, este stăpânit de Lună și stările sale de spirit pot fi afectate direct de fazele sale.

În anumite perioade, chiar și o adiere de vânt poate tulbura suprafața unei ape până în profunzimile sale.

Influențele lunare îi pot aduce pe Raci pe culmile disperări. În timp ce dispoziția lor schimbătoare poate fi privită critic de unele persoane, Racii nu fac acest lucru în mod intenționat.

Sunt, pur și simplu, momente în care simt lucrurile mai profund decât oricine altcineva și au nevoie de timp și de sprijin, ca să-și recapete echilibrul.

Iată de ce ajutorul familiei sau al partenerilor este esențial pentru nativii Raci. Atunci când loviturile sorții se succed una după alta, Racii nu pot face față dacă nu au oameni atenți de partea lor.

Emoțiile negative izbucnesc și se pot manifesta chiar și la nivel fizic, prin suferințe și boli care necesită o dublă abordare, de psihoterapie și medicală în același timp.






Săgetătorul poate fi mistuit de propriile sentimente

Pentru Săgetător, care este un semn mobil de foc, emoțiile pot izbucni ca niște adevărate incendii.

Fragilitatea sa nu este atât de ușor de observat, ca la alte zodii, pentru că își pune adesea o mască și continuă să râdă, chiar dacă sufletul său plânge.

Dar când siguranța sa este amenințată, Săgetătorul este răvășit într-un asemenea grad, încât ideile sale devin obsesive și iraționale.

Atunci are nevoie de o viziune calmă și lucidă care să-l readucă pe făgașul normalității, de aceea rolul partenerului este esențial.

La fel de importantă este profesia, pentru că Săgetătorul se poate refugia în muncă atunci când simte că este copleșit de suferință.

Nu trebuie, însă, să uităm că dincolo de aparenta robustețe a acestei zodii, se ascunde un suflet ce poate arde cu vâlvătăi, atunci când nu este nici o apă limpede care să-l răcorească.






Peștii se scufundă în străfundurile suferinței

Atunci când trăiesc o mare durere, Peștii sunt cea mai fragilă dintre zodii și sorb până la fund paharul suferinței.

Aflați sub stăpânirea vijeliosului Neptun, nativii Pești pot da dovadă de o mare instabilitate emoțională, mai ales că sunt un semn mobil și curgător.

Emoțiile pe care aceștia le pot experimenta sunt extreme, dat fiind că sunt foarte empatici, intuitivi și atenți la sentimentele celor din jur.

Tristețea lor poate ajunge la deznădejde, teama poate să se transforme în teroare, furia poate să trezească adevărate cutremure în adâncul lor.

Atunci când relațiile se destramă sau stabilitatea lor materială și familială este amenințată, Peștii simt că nu au nimic de care să se agațe și plutesc în voia sorții.

De aceea, este foarte important pentru ei să-și construiască ancore, să găsească refugiu în anumite ființe sau activități, care îi pot susține până trece furtuna și le pot da încredere în ziua de mâine.





Copyright © horoscop-urania.org. Informaţiile pot fi preluate de alte publicaţii online doar cu citarea sursei cu link activ, indexabil. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Trimiteţi pe Facebook Trimiteţi pe Twitter Abonare prin RSS