Horoscop Urania zilnic: duminică, 4 decembrie 2016

 
Primiţi horoscopul direct în căsuţa dvs. de e-mail
Horoscop Urania azi - duminică, 4 decembrie 2016


Horoscop 4 decembrie 2016, Berbec:

Azi sunteţi preocupaţi, pe gânduri, deşi nici voi nu ştiţi prea bine care este motivul acestei atitudini. Aveţi impresia că e pe punctul să se întâmple ceva rău, pe care nu îl puteţi controla şi nu vă puteţi dezice de această impresie. Spre seară vă mai reveniţi şi realizaţi că totul nu a fost decât o dispoziţie trecătoare.


Horoscop 4 decembrie 2016, Taur:

Azi sunteţi relaxaţi, detaşaţi chiar şi nu vă doriţi decât să faceţi ceea ce vă place şi să vă bucuraţi de aceste momente libere. Din păcate, persoana iubită sau familia voastră nu împărtăşesc această atitudine şi fac tot posibilul să vă implice în activităţi de care voi nu aveţi nici cel mai mic chef. La final veţi accepta, dar fără a vă bucura nicio secundă.


Horoscop 4 decembrie 2016, Gemeni:

Astăzi veţi întâlni o persoană care se va dovedi extrem de importantă pentru viitorul vostru şi pe care o veţi putea analiza de aproape. Un anumit comportament al ei vă inspiră şi vă va influenţa într-o decizie colosală, pe care o luaţi în următoarea lună. Observaţi cu atenţie oamenii cu care intraţi azi în contact!


Horoscop 4 decembrie 2016, Rac:

Azi veţi avea ocazia de a încerca ceva nou. Este vorba de o activitate despre care aţi considera că nu vă caracterizează în mod normal, dar care vă face să vă simţiţi foarte bine. Nu numai că vă veţi descoperi o nouă plăcere, dar veţi învăţa şi ceva util despre voi pe parcursul acestui proces.


Horoscop 4 decembrie 2016, Leu:

Astăzi veţi face cunoştinţă unor persoane apropiate vouă, care nu au avut contact una cu altă până acum. Poate că vă prezentaţi partenerul/a familiei sau vă uniţi două grupuri de prieteni. Important este că aceste persoane par să se înţeleagă minunat unele cu altele şi se simt extrem de bine împreună.


Horoscop 4 decembrie 2016, Fecioară:

Aţi avut o perioadă mai dificilă în ultima perioadă, aşa că azi meritaţi să vă răsfăţaţi cu ce este mai bun. Nu ezitaţi să vă cumpăraţi ceea ce vă place, să degustaţi un fel de mâncare delicios sau să vă faceţi cadou un obiect de lux, pentru că aţi muncit suficient pentru a vă permite să vă bucuraţi de ele.


Horoscop 4 decembrie 2016, Balanţă:

Relaţia pe care o aveţi cu partenerul de cuplu vă consumă foarte multă energie; simţiţi că nu mai puteţi, iar această luptă a voastră nu duce la nimic bun. Este timpul să comunicaţi deschis şi să spuneţi tot ce aveţi pe suflet. Poate că o pauză vă poate ajuta să înţelegeţi mai bine ce vă doriţi să faceţi pe viitor.


Horoscop 4 decembrie 2016, Scorpion:

Nu aveţi nici cel mai mic chef să daţi piept cu lumea azi, aşa că preferaţi să vă ascundeţi sub o piatră şi să lăsaţi lucrurile să se desfăşoare fără a depune nici cel mai mic efort pentru a le schimba cursul. Astrele consideră însă că indiferenţa este cea mai proastă atitudine, care vă va face să pierdeţi complet controlul a ceea ce se întâmplă în jurul vostru.


Horoscop 4 decembrie 2016, Săgetător:

Încă de la primele ore ale dimineţii sunteţi concentraţi asupra unei situaţii mai dificile, de care încercaţi să vă ocupaţi de o lungă perioadă de timp. În sfârşit astăzi aveţi posibilitatea să rezolvaţi această problemă şi chiar să o lăsaţi în trecut. Seara va fi una foarte frumoasă şi relaxantă pentru voi.


Horoscop 4 decembrie 2016, Capricorn:

Azi aveţi o intuiţie fenomenală, care vă va ajuta să realizaţi ceea ce vă propuneţi. Tot ceea ce veţi întreprinde azi se va dovedi un succes pe termen lung, chiar dacă primele semne de victorie se vor lăsa aşteptate. Pur şi simplu ascultaţi ceea ce vă spune al şaselea simţ; nu are cum să vă înşele azi.


Horoscop 4 decembrie 2016, Vărsător:

Comunicarea cu cei din jur este punctul vostru slab azi. Nu reuşiţi să vă înţelegeţi cu nimeni şi, deşi nu sunteţi nervoşi sau iritaţi, pur şi simplu aveţi o problemă în a exprima ceea ce simţiţi sau ceea ce credeţi. Deşi nimeni nu este vinovat pentru aceste dificultăţi, nici nu va fi uşor să vă simţiţi ca nişte persoane permanent neînţelese.


Horoscop 4 decembrie 2016, Peşti:

Azi vă veţi petrece ziua făcând ceea ce vă place vouă cel mai mult, adică veţi avea grijă de ceilalţi. Una dintre prietenele sau cunoştinţele voastre trece prin momente dificile, iar voi sunteţi singurii care o pot alina. Ca de obicei, vă petreceţi toată ziua de duminică încercând să o faceţi să se simtă mai bine.

Copyright © horoscop-urania.org. Informaţiile pot fi preluate de alte publicaţii online doar cu citarea sursei cu link activ, indexabil. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Trimiteţi pe Facebook Trimiteţi pe Twitter Abonare prin RSS