Horoscop Urania săptămânal: 1-7 august 2016

 
Primiţi horoscopul direct în căsuţa dvs. de e-mail
Horoscop Urania 1-7 august 2016


Horoscop 1-7 august 2016, Berbec:

Din data de 4 începând, ar fi bine să vă îngrijiţi mai mult de sănătatea voastră. Atâta timp cât nu cădeţi în extrema ipohondriei, nu aveţi decât de câștigat. Ideal ar fi să vă analizaţi stilul de alimentație și să îi aduceţi unele ajustări, dar ar fi indicat să faceţi unele modificări și în ceea ce privește stilul vostru de viață. Gândiţi-vă ce sport v-ar plăcea să practicaţi și rezervaţi-vă două zile pe săptămână pentru el.


Horoscop 1-7 august 2016, Taur:

Zilele de 6 și 7 nu par să vă surprindă în cea mai bună stare. V-ar putea fi greu să menţineţi echilibrul între corp și minte, fapt pentru care vă sunt indicate masaje, ședințele de aromaterapie, dar și orice alt remediu menit să restabilească armonia în viața voastră. Rânduiţi-vă agenda zilnică în așa fel încât să vă puteți permite să luaţi pauze regulate și mese la ore fixe.


Horoscop 1-7 august 2016, Gemeni:

Din data de 2 încolo, aţi putea simți că s-a schimbat ceva în bine pe plan medical. Dacă în ultimele săptămâni nu aţi fost tocmai în apele voastre sau chiar aţi avut parte de neplăceri de ordin fizic, aflaţi că situația se va ameliora vizibil începând cu a doua zi din săptămână. Cu toate acestea, ar fi bine să rămâneţi cu ceva de pe urma experiențelor anterioare. Gândiţi-vă cum vă puteți îmbunătăți sănătatea.


Horoscop 1-7 august 2016, Rac:

De marți încolo, aţi putea fi cu atât mai susceptibili la tot felul de afecțiuni, dar mai ales la cele hepatice sau musculare. Fiţi atenţi atunci când vă implicaţi în activități profesionale sau de ordin casnic care implică un oarecare grad de risc. Sunteţi mai predispuşi decât de obicei la mici accidente care vă pot afecta agenda acestei săptămâni. Încercaţi să aveţi mai multă grijă de voi.


Horoscop 1-7 august 2016, Leu:

Luna Nouă din data de 2 august se perfectează tocmai în zodia nașterii voastre, motiv pentru care aţi putea simți că bateriile voastre se încarcă încetul cu încetul. Forțele încep să vă revină și vă simţiţi mai în putere decât oricând. Cu toate acestea, ar fi bine să nu vă axaţi pe activități obositoare. Altfel, s-ar putea să vă epuizaţi încă din prima parte a săptămânii. Nu exageraţi cu nimic și fiţi moderaţi.


Horoscop 1-7 august 2016, Fecioară:

Luna Nouă din 2 august are loc tocmai în casa subconștientului din horoscopul vostru general, fapt pentru care v-aţi putea regăsi într-o dispoziție meditativă și introspectivă în cea mai mare parte a acestei săptămâni. Iată o ocazie numai bună să cercetaţi sursa acceselor de timiditate cu care vă confruntați uneori. Este în interesul vostru să folosiţi această perioadă în avantajul propriilor persoane.


Horoscop 1-7 august 2016, Balanţă:

Zilele de 4 și 5 nu vă găsesc în cea mai bună stare, poate pentru că sunteţi prea critici cu voi înşivă și cu cei din jurul vostru. În loc să vă cufundaţi într-o stare de nemulțumire generală, mai bine aţi încerca să vedeţi partea plină a paharului. În felul acesta, aţi vedea că lucrurile nu stau așa cum sunteţi tentaţi să credeţi. O astfel de atitudine vă oferă mai multe beneficii decât reversul ei.


Horoscop 1-7 august 2016, Scorpion:

Zilele de 6 și 7, adică o bună bucată din weekend, par să nu vă prindă într-o dispoziție specifică sfârșitului de săptămână. Cel mai probabil, acest lucru se datorează unei probleme experimentate în cuplu sau în raport cu o altă persoană care contează mult pentru voi. Încercaţi să o remediaţi și veţi vedea că și starea în care vă aflaţi se va schimba. Trebuie doar să vreţi.


Horoscop 1-7 august 2016, Săgetător:

Luna Nouă din ziua de 2 august se formează în casa filozofiei voastre de viață, indiciu că a venit momentul să aduceţi unele ajustări binevenite sistemului vostru de valori, principii și credințe. Iată un prilej cum nu se putea mai bun să incorporaţi lecțiile de viață primite în ultima vreme în felul în care înţelegeţi viața și oamenii. În caz contrar, vă puteți ghida după un crez cu care nu vă mai identificaţi.


Horoscop 1-7 august 2016, Capricorn:

Luna Nouă de marți se formează în casa transformărilor din horoscopul vostru general, determinând apariția unor evenimente cu impact emoțional suficient de puternic pentru a stârni reacții din partea voastră. Oricare ar fi acestea, cert este că menirea lor este aceea de a vă face să înţelegeţi că viața nu prezintă garanții și că singura persoană pe care vă puteți baza în orice situație sunteţi voi înşivă.


Horoscop 1-7 august 2016, Vărsător:

Ziua de 1 august nu pare să vă întâmpine cu energii prea blânde în ceea ce privește sănătatea. Felul în care vă simţiţi pe interior atunci se transpune în starea voastră de sănătate și invers, deci încercaţi să stabiliţi un echilibru între minte și corp. În felul acesta, vă asiguraţi că începeţi săptămâna cu dreptul și nu veţi fi nevoiţi să faceţi în așa fel încât să vă reveniţi pe parcurs. Depinde doar de voi.


Horoscop 1-7 august 2016, Peşti:

Luna Nouă din 2 august se formează tocmai în casa sănătății din horoscopul vostru general, fapt pentru care se anunță o săptămână în care ar fi bine să vă purtați mai mult de grijă. În plus, nu ar fi rău să aduceţi unele ajustări stilului vostru de viață și alimentație, astfel încât să evitați eventualele neplăceri pe viitor. Puțin mai multă rigoare în ceea ce privește programul de masă și somn nu v-ar strica.

Copyright © horoscop-urania.org. Informaţiile pot fi preluate de alte publicaţii online doar cu citarea sursei cu link activ, indexabil. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Trimiteţi pe Facebook Trimiteţi pe Twitter Abonare prin RSS