Horoscop Urania zilnic: vineri, 12 februarie 2016

 
Primiţi horoscopul direct în căsuţa dvs. de e-mail
Horoscop Urania azi - vineri, 12 februarie 2016


Horoscop 12 februarie 2016, Berbec:

Ziua de vineri vine cu multe schimbări frumoase pe plan financiar pentru voi; se prea poate să cheltuiţi mai mulţi bani decât aveaţi pregătiţi, însă nu vă deranjează acest lucru deoarece reuşiţi să luaţi lucrurile de care aveaţi cu adevărat nevoie. Partenerul de cuplu este mulţumit de alegerile voastre.


Horoscop 12 februarie 2016, Taur:

Responsabilităţile şi simţul practic sunt garanţia succesului vostru în proiectele de care vă ocupaţi sau pe care vă pregătiţi să le puneţi în aplicare. Sunteţi dispuşi să faceţi compromisuri şi să munciţi mai mult decât de obicei pentru a vedea că lucrurile încep să se pună în mişcare. Şefii sunt foarte mulţumiţi de evoluţia voastră şi vă răsplătesc cu un bonus substanţial.


Horoscop 12 februarie 2016, Gemeni:

Ziua de astăzi poate fi una foarte bună pentru voi în ceea ce priveşte viaţa profesională dacă ştiţi cum să puneţi problema şi să îi atrageţi pe toţi de partea voastră. Trebuie să acordaţi o atenţie specială proiectelor cu care încă nu sunteţi familiarizaţi, însă au potenţial mare de reuşită.


Horoscop 12 februarie 2016, Rac:

Astăzi persoana iubită are nevoie de tot sprijinul pe care îl puteţi oferi; trece printr-o perioadă mai dificilă, cu multe schimbări la locul de muncă, iar sfaturile voastre vor fi binevenite. Aveţi răbdare, aceste modificări vor aduce beneficii frumoase şi pe plan sentimental. Veţi deveni mult mai apropiaţi şi mai sinceri unul cu celălalt.


Horoscop 12 februarie 2016, Leu:

Ziua de 12/02/2016 nu va fi deloc una liniştită; planurile pe care le-aţi făcut până acum vor fi date peste cap din cauza unor decizii luate pe ultima sută de metri. Încercaţi să vă păstraţi calmul, multe situaţii se vor rezolva destul de uşor dacă vă veţi ocupa din timp de ele.


Horoscop 12 februarie 2016, Fecioară:

Astăzi vă vedeţi puşi în faţa trecutului; sunteţi nevoiţi să luaţi o decizie urgentă cu privire la o persoană de care vă leagă multe amintiri frumoase. Este momentul să vă hotărâţi dacă lăsaţi totul în spate sau îi faceţi din nou loc acestui om în viaţa voastră; gândiţi-vă foarte bine pentru că din momentul în care aţi ales să mergeţi pe un drum, nu mai există cale de mijloc.


Horoscop 12 februarie 2016, Balanţă:

Problemele cu care vă confruntaţi astăzi sunt destul de dificile, însă pot fi rezolvate dacă aveţi răbdare şi îndrăzniţi să ieşiţi din zona de confort. Puteţi lua decizii foarte bune sub presiune, însă trebuie să ştiţi riscurile la care vă supuneţi. O persoană matură vă poate da un sfat care vă va ajuta mult în această situaţie.


Horoscop 12 februarie 2016, Scorpion:

Astăzi sunteţi foarte inventivi şi puteţi profita de această latură a voastră pentru a pune bazele unor noi proiecte interesante sau a vă ocupa de negocierile importante. Comunicaţi bine cu cei din jurul vostru şi vă este uşor să obţineţi ce vă doriţi de la partenerii de afaceri. Seara, în schimb, poate fi una agitată pe plan emoţional.


Horoscop 12 februarie 2016, Săgetător:

Astrele sunt de partea voastră astăzi şi vă ajută să vă afirmaţi pe plan profesional; puneţi-vă originalitatea la muncă şi preluaţi proiectele importante oferite în cadrul firmei deoarece aveţi şanse foarte mari de succes. Beneficiile financiare vă vor convinge să munciţi mai mult şi să arătaţi interes de acum înainte.


Horoscop 12 februarie 2016, Capricorn:

În a 5-a zi a săptămânii este posibil să faceţi o alegere greşită pe plan personal; din fericire, aveţi şansa de a remedia situaţia destul de repede încât nicio persoană dragă să nu fie rănită. Spre seară încercaţi să vă detaşaţi de un om din trecut care v-a făcut mult rău.


Horoscop 12 februarie 2016, Vărsător:

Încă de la primele ore ale dimineţii şefii au mare nevoie de ajutorul vostru şi vă încarcă cu numeroase sarcini urgente de care trebuie să vă ocupaţi într-un timp record. Faceţi tot posibilul să veniţi cu idei bune pentru situaţiile cu care vă confruntaţi. Spre seară încercaţi să vă relaxaţi.


Horoscop 12 februarie 2016, Peşti:

În a 12-a zi a lunii februarie sunteţi nevoiţi să acordaţi o atenţie deosebită unui proiect destul de important; trebuie să învăţaţi să gestionaţi problemele încât situaţia să fie în favoarea voastră. De asemenea, reuşiţi să coordonaţi foarte bine un grup mic de oameni; alături de întreaga echipă primiţi laude din partea şefilor.

Copyright © horoscop-urania.org. Informaţiile pot fi preluate de alte publicaţii online doar cu citarea sursei cu link activ, indexabil. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Trimiteţi pe Facebook Trimiteţi pe Twitter Abonare prin RSS