Horoscop Urania zilnic: marţi, 5 mai 2015

 
Primiţi horoscopul direct în căsuţa dvs. de e-mail
Horoscop Urania azi - marţi, 5 mai 2015


Horoscop 5 mai 2015, Berbec:

Ziua de marţi va fi una aglomerată pentru Berbeci; din fericire, sunteţi foarte perspicace şi ştiţi cum să vă coordonaţi timpul astfel încât să rezolvaţi sarcinile primite fără a fi nevoiţi să staţi peste program. Seara se anunţă a fi una interesantă deoarece veţi întâlni o persoană nouă.


Horoscop 5 mai 2015, Taur:

După o perioadă foarte frumoasă şi liniştită pentru voi, reveniţi cu multe idei şi planuri pe plan profesional. Urmează o săptămână destul de încărcată, însă plină de satisfacţii în ceea ce priveşte proiectele de care vă ocupaţi pe plan personal. Multe se schimbă, iar voi trebuie să ţineţi pasul cu aceste schimbări.


Horoscop 5 mai 2015, Gemeni:

Începutul zilei pare să fie mai liniştit decât vă aşteptaţi; chiar şi aşa, sunteţi dispuşi să rezolvaţi toate problemele şi sarcinile cu care aţi rămas în urmă, aşa că aveţi multe de pus la punct. Seara va fi una frumoasă deoarece va fi petrecută într-o companie plăcută.


Horoscop 5 mai 2015, Rac:

În prima parte a zilei de azi vă ocupaţi de câteva probleme profesionale, nimic care să necesite foarte mult efort din partea voastră. După orele prânzului, aveţi ocazia să vă odihniţi şi să vă bucuraţi de câteva momente relaxante. Săptămâna va fi una foarte aglomerată pentru Raci.


Horoscop 5 mai 2015, Leu:

O persoană foarte dragă vă ajută mult în această perioadă în ceea ce priveşte viaţa profesională; este posibil să începeţi un proiect personal, care vă va aduce numeroase beneficii financiare şi vă va ajuta să vă îndepliniţi visurile. Pentru asta trebuie să munciţi mai mult decât de obicei.


Horoscop 5 mai 2015, Fecioară:

Ziua de 5.05.2015 începe cu multă muncă pentru voi; este posibil ca la locul de muncă să se producă o schimbare, care vă va determina să luaţi o decizie radicală cu privire la viitorul vostru în cadrul companiei. Înainte de asta, asiguraţi-vă că cereţi şi părerea partenerului de cuplu.


Horoscop 5 mai 2015, Balanţă:

Este posibil ca ziua de astăzi să fie una complicată pentru voi; un partener renunţă la colaborarea cu voi din motive încă necunoscute. Trebuie să mergeţi mai departe şi să nu vă pierdeţi speranţa. Soarele va răsări şi pe strada voastră, aveţi puţină răbdare. Pe plan sentimental, se pare că lucrurile merg chiar foarte bine între voi şi partenerul de cuplu.


Horoscop 5 mai 2015, Scorpion:

În cursul zilei de astăzi primiţi o ofertă de colaborare interesantă; aceasta vă va ajuta să vă dezvoltaţi pe plan profesional şi vă va aduce şi numeroase beneficii financiare. Totuşi, asiguraţi-vă că analizaţi cu mare atenţie propunerea şi că ştiţi care sunt riscurile la care vă supuneţi.


Horoscop 5 mai 2015, Săgetător:

Prima parte a zilei va fi una aglomerată; sunteţi nevoiţi să faceţi mai multe drumuri prin oraş pentru a vă ocupa de câteva probleme profesionale. După orele prânzului, o persoană foarte dragă vă va da o veste frumoasă, care vă va schimba complet starea de spirit. Rămâneţi cu zâmbetul pe buze până seara târziu.


Horoscop 5 mai 2015, Capricorn:

Ziua de marţi începe nu tocmai bine pentru Capricorni; este posibil să aveţi parte de o discuţie importantă cu şefii şi partenerii de afaceri, care nu sunt mulţumiţi de modul în care vă rezolvaţi sarcinile. Trebuie să acordaţi o mai multă atenţie detaliilor şi să încercaţi să fiţi mai eficienţi în găsirea soluţiilor pentru probleme dificile.


Horoscop 5 mai 2015, Vărsător:

Multe persoane încearcă să vă pună beţe în roate în ceea ce priveşte relaţia pe care o aveţi cu partenerul de cuplu. Vă recomand să încercaţi să acordaţi mai multă atenţie relaţiei sentimentale şi, cel mai important, să nu vă lăsaţi influenţaţi de bârfe şi zvonuri deoarece acestea pot distruge ceea ce aţi clădit alături de persoana iubită.


Horoscop 5 mai 2015, Peşti:

Sunteţi plictisiţi de rutina în care aţi intrat în ceea ce priveşte viaţa profesională şi sunteţi hotărâţi să faceţi o schimbare radicală. Nu sunteţi mulţumiţi deloc de toate modificările care intervin în cariera voastră; o discuţie cu şefii vă poate ajuta să înţelegeţi mai bine ce vreţi să faceţi pe viitor.

Copyright © horoscop-urania.org. Informaţiile pot fi preluate de alte publicaţii online doar cu citarea sursei cu link activ, indexabil. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Trimiteţi pe Facebook Trimiteţi pe Twitter Abonare prin RSS