Horoscop Urania zilnic: vineri, 3 aprilie 2015

 
Primiţi horoscopul direct în căsuţa dvs. de e-mail
Horoscop Urania azi - vineri, 3 aprilie 2015


Horoscop 3 aprilie 2015, Berbec:

Astăzi sunteţi foarte activi şi vă descurcaţi de minune în relaţiile cu cei din jurul vostru; de asemenea, sunteţi foarte atenţi la detalii, ceea ce înseamnă că este un moment bun pentru a vă ocupa de negocieri, teste sau examene importante. Astrele sunt de partea voastră şi vă ajută foarte mult să vă concentraţi.


Horoscop 3 aprilie 2015, Taur:

Ziua de astăzi pare să vină cu multe surprize şi bucurii pentru Tauri; întâlniţi o persoană nouă, care vă va ajuta foarte mult să vă dezvoltaţi proiectele sau să vă puneţi în aplicare planurile. Sfaturile pe care le primiţi vă vor face să înţelegeţi care este drumul pe care trebuie să mergeţi.


Horoscop 3 aprilie 2015, Gemeni:

Prima parte a zilei de azi va fi una destul de relaxantă pentru Gemeni; aveţi de rezolvat mici sarcini, însă nimic care să vă dea dureri de cap. După orele prânzului, totul se schimbă. Este posibil să treceţi prin momente tumultuoase, prin numeroase suişuri şi coborâri emoţionale neaşteptate.


Horoscop 3 aprilie 2015, Rac:

În prima parte a zilei de vineri vă ocupaţi de treburile voastre profesionale; sunteţi foarte concentraţi şi reuşiţi să terminaţi tot ce vă propuneţi. După orele prânzului, o persoană dragă vă cere ajutorul cu privire la o problemă destul de gravă. Vă recomand să o ascultaţi fără a o mustra pentru faptele comise.


Horoscop 3 aprilie 2015, Leu:

Ziua de astăzi este cea mai aglomerată zi a săptămânii; aveţi foarte multe lucruri de făcut, iar timpul nu pare a fi de partea voastră oricât de mult încercaţi să îl planificaţi. Din fericire, un coleg de muncă vă vine în ajutor; împreună reuşiţi să găsiţi cele mai bune soluţii pentru problemele pe care le întâmpinaţi.


Horoscop 3 aprilie 2015, Fecioară:

Astăzi relaţia cu partenerul de cuplu va lua o întorsătură neaşteptată; se schimbă multe, însă nu vă faceţi probleme, va fi din ce în ce mai bine. În cazul în care sunteţi singuri, astrele vă ajută să întâlniţi numeroase persoane. Trebuie doar să ştiţi să fiţi la locul potrivit în momentul potrivit.


Horoscop 3 aprilie 2015, Balanţă:

Aveţi parte de multe schimbări în viaţa profesională; sunteţi foarte concentraţi pe proiectele de care vă ocupaţi şi nu mai aveţi timp de nimic. Din păcate pentru voi, partenerul de cuplu nu este mulţumit de faptul că îl neglijaţi. O discuţie serioasă vă poate ajuta să înţelegeţi ce îşi doreşte şi cum puteţi remedia această situaţie.


Horoscop 3 aprilie 2015, Scorpion:

Ziua de vineri este foarte bună pentru a pune la cale planuri sau a gândi idei pentru proiecte importante; acesta este un moment excelent pentru a încerca să vă dezvoltaţi abilităţile practice. În ceea ce priveşte viaţa sentimentală, spre seară primiţi o veste neaşteptată din partea partenerului de cuplu.


Horoscop 3 aprilie 2015, Săgetător:

Se anunţă o perioadă mai dificilă în ceea ce priveşte viaţa financiară; urmează să faceţi câteva cheltuieli majore sau chiar investiţii importante. De aceea vă recomand să încercaţi să vă limitaţi dorinţa de lux. Cumpărăturile ar trebui să fie legate doar de strictul necesar.


Horoscop 3 aprilie 2015, Capricorn:

Astăzi vă descurcaţi foarte bine în discuţiile pe care le aveţi cu cei din jurul vostru; totuşi, nu este o perioadă tocmai bună pentru noi proiecte sau întâlniri profesionale deoarece este posibil ca cei pe care îi întâlniţi să încerce să profite de bunătatea voastră. Cel mai bine este să vă limitaţi la sarcinile obişnuite.


Horoscop 3 aprilie 2015, Vărsător:

Iată că munca voastră începe să dea roade; proiectele la care lucraţi de atâta timp prind contur şi în curând veţi vedea şi primele rezultate. Totuşi, nu vă bucuraţi prea mult şi încercaţi să rămâneţi cu picioarele pe pământ. Drumul pe care mergeţi este unul destul de lung.


Horoscop 3 aprilie 2015, Peşti:

Strategiile pe care le folosiţi astăzi vă vor asigura succes garantat în întâlnirile de afaceri; partenerii şi superiorii vor fi impresionaţi de stilul rece şi profesionalist de care daţi dovadă. În cazul în care alergaţi după propriile obiective, vă recomand să vă asiguraţi că ţineţi cont şi de principiile adversarilor.

Copyright © horoscop-urania.org. Informaţiile pot fi preluate de alte publicaţii online doar cu citarea sursei cu link activ, indexabil. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Trimiteţi pe Facebook Trimiteţi pe Twitter Abonare prin RSS