Horoscop Urania săptămânal: 2-8 martie 2015

 
Primiţi horoscopul direct în căsuţa dvs. de e-mail
Horoscop Urania 2-8 martie 2015


Horoscop 2-8 martie 2015, Berbec:

Luna Plină de joi stimulează axa sănătăţii din horoscopul vostru general, motiv pentru care vă număraţi printre nativii Zodiacului care vor resimţi cel mai puternic atât la propriu, cât şi la figurat influenţa acestei lunaţii. Folosiţi-vă de acest prilej pentru a reevalua felul în care mâncaţi, vă îngrijiţi şi faceţi mişcare, dar căutaţi să nu implementaţi schimbările decât de săptămâna viitoare.


Horoscop 2-8 martie 2015, Taur:

Weekend-ul acesta, mai exact duminică, pare să nu se încadreze în tiparul zilelor anterioare. Dacă nu v-aţi rezervat timp pentru odihnă vineri şi sâmbătă, ar fi de dorit să recuperaţi în ultima zi a săptămânii, astfel încât să nu începeţi lunea viitoare cu o durere groaznică de cap. În cazul în care aveţi probleme cu somnul, nu apelaţi la pastile, ci la un pahar cu lapte sau ceai de muşeţel.


Horoscop 2-8 martie 2015, Gemeni:

Chiar dacă Luna Plină de joi nu îşi pune amprenta pe sectorul medical din horoscopul vostru general, iar astrele nu trag semnale de alarmă în această privinţă în restul săptămânii, nu înseamnă că sunteţi imuni la schimbarea de atmosferă pricinuită de acest eveniment astral. Căutaţi să vă canalizaţi energia într-o singură direcţie zilele acestea. Nu o disipaţi în activităţi care nu au nicio finalitate!


Horoscop 2-8 martie 2015, Rac:

Luna Plină de joi îşi propune să vă înveţe unde începe şi se termină critica constructivă, atât în ceea ce priveşte propria persoană, dar şi pe ceilalţi. Poate că intenţiile voastre sunt bune în ambele cazuri, dar când ajungeţi să despicaţi firul în patru şi să găsiţi nod în papură atunci când este evident că nu există niciun cusur, înseamnă că aţi început să deviaţi de la scopul acestei lunaţii.


Horoscop 2-8 martie 2015, Leu:

Luna Plină de joi vă îndeamnă să reevaluaţi cât daţi şi cât primiţi în relaţie cu persoanele din jurul vostru, dar mai ales cu partenerul. Poate că sunteţi genul de persoane care se fac luntre şi punte când vine vorba de persoana iubită şi nu cereţi nimic în schimb, dar de data aceasta, căutaţi să echilibraţi balanţa. Dacă situaţia stă invers, aşteptaţi-vă să nu mai aveţi parte de atâta atenţie.


Horoscop 2-8 martie 2015, Fecioară:

Zodia în care v-aţi născut este prima vizată de Luna Plină de joi, ceea ce înseamnă că veţi simţi din plin influxul de energie care se revarsă de pe urma acestui eveniment astral, chiar dacă nu aduce în prim plan axa sănătăţii din horoscopul vostru general. Dacă nu staţi prea bine cu moralul, faceţi o schimbare la voi ca de exemplu o tunsoare nouă sau un articol de îmbrăcăminte de calitate.


Horoscop 2-8 martie 2015, Balanţă:

Şi în cazul vostru Luna Plină de joi ocupă tot axa sănătăţii, cu menţiunea că, în ceea ce vă priveşte, poate readuce în peisaj afecţiuni mai vechi tratate superficial sau alte boli a căror vindecare aţi lăsat-o în sarcina timpului şi nu a medicului. Chiar şi aşa, poate fi destul de dificil să faceţi distincţia între recidivă şi simptome închipuite, deci fiţi atenţi la mesajele trimise de organism.


Horoscop 2-8 martie 2015, Scorpion:

Înainte de a vă suna prietenii pentru a organiza o ieşire sau o petrecere în weekend, ar trebui să ştiţi că astrele v-au făcut deja planuri. Ceea ce urmăresc ele pentru voi este să vă alocaţi acest sfârşit de săptămâna reîncărcării bateriilor. În caz contrar, aranjamentele sociale s-ar putea să stoarcă şi ultima picătură de energie din voi, lăsându-vă total descoperiţi săptămâna viitoare. Luaţi-o uşor!


Horoscop 2-8 martie 2015, Săgetător:

Sectorul sănătăţii nu se numără printre cele aflate în colimatorul astrelor săptămâna aceasta şi chiar dacă Luna Plină de joi nu vă anunţă că riscaţi să vă neglijaţi sănătatea, nu înseamnă că se cere să ştergeţi acest aspect de pe lista de priorităţi. Trigonul de Foc vă conferă multă energie perioada acesta, dar depinde de voi dacă faceţi combustie spontană sau energizaţi totul în jurul vostru.


Horoscop 2-8 martie 2015, Capricorn:

Luna Plină de joi vă provoacă să împăcaţi felul în care funcţionează mentalul vostru superior şi cel inferior. Sunteţi persoane perfecţioniste care vă doriţi să faceţi totul la superlativ, dar căutaţi să ţineţi cont de faptul că a greşi e omeneşte. Nu rezolvaţi nimic dacă vă faceţi mustrări de conştiinţă la nesfârşit sau dacă vă puneţi întrebări care nu îşi au răspuns. Mergeţi înainte cu fruntea sus!


Horoscop 2-8 martie 2015, Vărsător:

Luna Plină de joi vă îndeamnă să puneţi în balanţă ceea ce investiţi în relaţiile cu ceilalţi şi beneficiile pe care vi le aduc timpul şi energia pe care le depuneţi în oamenii de lângă voi. Acum este momentul să întrerupeţi legăturile cu aceia care nu sunt altceva decât vampiri energetici sau care nu fac decât să ridice la cote peste limita admisă nivelul de toxicitate din viaţa voastră.


Horoscop 2-8 martie 2015, Peşti:

Deşi Luna Plină de joi nu stimulează axa sănătăţii din horoscopul vostru general, faptul că are un impact direct în relaţiile voastre cu ceilalţi o face destul de puternică încât să nu treacă neobservată nici în acest sector de viaţă. Pentru ca trezirea la realitate preconizată de acest eveniment astral să nu fie una dureroasă, căutaţi să fiţi raţionali şi să ajungeţi cu picioarele pe pământ. Deschideţi ochii!

Copyright © horoscop-urania.org. Informaţiile pot fi preluate de alte publicaţii online doar cu citarea sursei cu link activ, indexabil. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Trimiteţi pe Facebook Trimiteţi pe Twitter Abonare prin RSS