Horoscop Urania zilnic: duminică, 28 decembrie 2014

 
Primiţi horoscopul direct în căsuţa dvs. de e-mail
Horoscop Urania azi - duminică, 28 decembrie 2014


Horoscop 28 decembrie 2014, Berbec:

Trebuie să fiţi pregătiţi pentru orice azi; încercaţi să nu vă pierdeţi cumpătul şi oferiţi atenţia cuvenită tuturor problemelor. Cel mai important lucru pe care îl puteţi face duminică este să rămâneţi liniştiţi; doar aşa veţi putea scăpa de un dezastru. Partenerul de cuplu pare să fie alături de voi.


Horoscop 28 decembrie 2014, Taur:

Prima jumătate a zilei se anunţă a fi una destul de obositoare; trebuie să faceţi un drum mai lung pentru a revedea persoane importante. După orele prânzului, participaţi la un eveniment foarte important nu doar pentru voi, ci şi pentru partenerul de cuplu.


Horoscop 28 decembrie 2014, Gemeni:

Prima jumătate a zilei este tocmai bună pentru a discuta problemele apărute în relaţia cu partenerul de cuplu. Cu cât sunteţi mai liniştiţi, cu atât vă va fi mai uşor să spuneţi ce aveţi pe suflet şi să comunicaţi cu persoana iubită. Spre seară, o persoană mai în vârstă vă poate da un sfat foarte bun.


Horoscop 28 decembrie 2014, Rac:

Astăzi întâmpinaţi mai multe dificultăţi în relaţia cu superiorii sau cu alţi parteneri de afaceri. Deşi nu este o perioadă tocmai potrivită pentru a vă ocupa de viaţa profesională, situaţia actuală vă obligă să luaţi decizii la care nu vă aşteptaţi până acum. Important este că persoanele de lângă voi vă susţin.


Horoscop 28 decembrie 2014, Leu:

După câteva zile mai dificile şi destul de obositoare pentru voi, duminică aveţi posibilitatea de a vă relaxa şi a vă bucura de puţin timp liber. După orele prânzului, este posibil să primiţi o veste foarte frumoasă în ceea ce priveşte viaţa profesională; sunteţi nevoiţi să luaţi o decizie importantă mai repede decât credeaţi.


Horoscop 28 decembrie 2014, Fecioară:

Sunteţi destul de agitaţi şi, din motive care nu ţin de voi, este posibil să întâmpinaţi câteva dificultăţi în relaţia de cuplu. Nu este recomandat să vă ocupaţi de aceste probleme acum, însă situaţia impune acest lucru; de aceea trebuie să încercaţi să fiţi calmi şi să aveţi parte de o discuţie importantă cu persoana iubită.


Horoscop 28 decembrie 2014, Balanţă:

Ziua de astăzi se anunţă a fi una destul de obositoare pentru voi; primele ore ale dimineţii se anunţă a fi dificile. Este posibil să faceţi o greşeală minoră, care să vă dea peste cap planurile pe care le aveaţi pregătite pentru următoarea perioadă. Totuşi, încercaţi să nu fiţi prea dur cu voi.


Horoscop 28 decembrie 2014, Scorpion:

Ziua de astăzi este foarte liniştită pentru voi doar dacă sunteţi în compania persoanelor care vă oferă spaţiul de care aveţi nevoie şi sunt dispuşi să facă compromisuri pentru a fi în preajma voastră. Spre orele prânzului, este posibil să primiţi o veste foarte bună din partea unui prieten mai vechi.


Horoscop 28 decembrie 2014, Săgetător:

Necazurile cu caracter personal pot provoca neaşteptate neînţelegeri în relaţia cu partenerul de cuplu. Este foarte important să rămâneţi calmi şi să încercaţi să aveţi parte de o discuţie serioasă şi matură. Nu începeţi cu reproşurile deoarece veţi înrăutăţi şi mai mult situaţia.


Horoscop 28 decembrie 2014, Capricorn:

Problemele personale par să fie mai dificile decât sunt şi asta doar din cauza stării voastre de spirit. Încercaţi să fiţi mai optimişti şi să aveţi mai multă încredere în voi. Nu disperaţi, astrele sunt alături de voi. Oferiţi-vă puţin timp pentru a înţelege ce se întâmplă şi cum trebuie rezolvat.


Horoscop 28 decembrie 2014, Vărsător:

Ar fi bine să acordaţi mai multă atenţie relaţiei sentimentale. Partenerul de cuplu vă poate reproşa că nu îi sunteţi alături, iar o mică ceartă se poate transforma într-un conflict serios dacă nu ştiţi cum să aplanaţi această situaţie. Fiţi foarte atenţi la ceea ce ziceţi şi nu lăsaţi loc de interpretare.


Horoscop 28 decembrie 2014, Peşti:

Este indicat ca astăzi să evitaţi munca fizică; ziua de 28 decembrie este destinată pentru alte lucruri. Spre dimineaţă este posibil să fiţi destul de capricioşi şi exigenţi. Lucrurile pe care trebuie să le faceţi sunt incomode pentru voi, însă dacă rămâneţi calmi reuşiţi să vă ocupaţi de orice situaţie dificilă.

Copyright © horoscop-urania.org. Informaţiile pot fi preluate de alte publicaţii online doar cu citarea sursei cu link activ, indexabil. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Trimiteţi pe Facebook Trimiteţi pe Twitter Abonare prin RSS