Horoscop Urania zilnic: miercuri, 25 decembrie 2013

 
Horoscop Urania azi - miercuri, 25 decembrie 2013


Berbec:

Miercuri, 25 decembrie 2013, prietenii îţi vor face ziua specială. O situaţie ivită pe neaşteptate îţi va da posibilitatea de a-ţi exprima ideile. Nimic altceva nu te-ar fi putut face să te simţi mai bine. În timpul discuţiilor vei fi sclipitor datorită instinctului care te ajută mereu.


Taur:

Te simţi trist şi porţi povara unor tensiuni sentimentale. Este posibil să fii afectat de o neînţelegere, dar la fel de posibil este ca acest lucru să nu însemne nimic. Fii tolerant dar prudent şi întotdeauna să ai un plan. Va fi o perioadă scurtă în care îţi va merge mai greu dar după aceea va începe spectacolul.


Gemeni:

Astăzi, 25 decembrie 2013, mici erori şi autocorectarea te vor împiedica să comiţi mari greşeli. Eşti sociabil, hotărât şi departe de toate acele lucruri care te-au măcinat în ultimul timp. Fii gazdă unei petreceri în mijlocul săptămânii.


Rac:

Te afli în apogeul forţelor tale. Poate că ceilalţi nu vor înţelege punctul de vedere mai puţin obişnuit dar îl vor aprecia. Un răspuns pozitiv te va inspira în schimbările pe care vrei să le faci. Dacă nu se complică lucrurile, totul va fi distractiv.


Leu:

Miercuri, 25 decembrie 2013, indicaţiile venite din partea unei persoane nervoase te vor irita, dar nu e cazul să dai prea multă importanţă. Nu te angaja fără un contract scris. Cu cât trece timpul cu atât scad şansele tale. Chiar dacă crezi că este un lucru pe care îl poţi face oricând, s-ar putea să pierzi pariul.


Fecioară:

A venit timpul să-ţi urmezi ideile pe care până acum le-ai păstrat doar pentru tine. Cu un mic avertisment: chiar dacă crezi că te-ai gândit destul de mult, vei constata că ai de făcut schimbări. Socoteala pentru cheltuielile de astăzi va ajunge la scadenţă mai înainte decât te aşteptai.


Balanţă:

Astăzi, 25 decembrie 2013, oamenii pot fi foarte solicitanţi, mai ales cei pe care îi iubeşti. Vei trece pe primul plan un proiect mai puţin important. Analizele de astăzi îţi vor da în curând motive de satisfacţie. Toate dovezile sunt de partea ta.


Scorpion:

Te simţi subapreciat în ceea ce priveşte munca. Un scurtcircuit sufletesc neaşteptat îţi va crea o mulţime de probleme. Aparenţele contează enorm pentru cei care suferă de superficialitate sau sunt prea grăbiţi.


Săgetător:

Încearcă să-ţi cunoşti anturajul chiar dacă nu eşti responsabil pentru ceea ce se întâmplă cu ei. Alege-ţi cuvintele cu atenţie atunci când discuţi subiecte dificile. Luna îţi crează dorinţa de a pune capăt comportamentului agresiv al cuiva.


Capricorn:

Nu te lăsa prins pe picior greşit. Va trebui să sapi adânc dacă vrei să afli tot adevărul. Vei putea obţine mai mult dacă te vei concentra asupra carierei. Va trebui să te limitezi la responsabilităţile pe care le ai. Nu cheltui mai mult decât îţi poţi permite cu distracţiile şi luxul. Planifică-ţi bugetul.


Vărsător:

Ar fi bine să petreci mai mult timp împreună cu partenerul tău. Călătoriile, viaţa socială sau o seară în doi vă vor apropia. Ia legătura cu organizaţiile în cadrul cărora poţi să cunoşti oameni importanţi. Nu lăsa pe nimeni să te critice pe nedrept. Nu renunţa la idealurile tale.


Peşti:

Recuperează o datorie. Te va ajuta să achiziţionezi ceva ce-ţi doreai pentru casă. Ar fi bine ca măcar să ştii ce cauţi chiar dacă nu-ţi poţi permite. Va fi o perioadă scurtă în care îţi va merge mai greu dar după aceea va începe spectacolul.

 

Horoscop Urania zilnic: marţi, 24 decembrie 2013

 
Horoscop Urania azi - marţi, 24 decembrie 2013


Berbec:

Când la vale, când la deal, viaţa e un tobogan! Ţi-a priit până acum şi ţi-ai făcut de cap cât a cuprins. Acum a venit nota de plată! Te vei confrunta cu partea neplăcută a asocierii cu un partener, sau a convieţuirii cu jumătatea ta. De asemenea nici la servici nu sunt numai zâmbete şi flori. Lasă întâlnirile şi prostiile deoparte şi concentrează-te pe muncă. Numai aşa poţi recupera timpul pierdut şi să refaci atât atmosfera destinsă de dinainte cât şi finanţele.


Taur:

Ţi se cere încă un mic efort pentru ca totul să iasă aşa cum se aşteaptă de la tine. S-ar putea să fii plictisit, dezinteresat de bani şi obosit. Din păcate cei din jur nu îşi dau seama că ai nevoie de mai multă odihnă. Este momentul să îţi iei puţin timp liber pentru a te odihni, aţi reface sănătatea şi energia. O serie de întâlniri îţi vor consuma timpul degeaba. Fii pregătit să spui nu. Viaţa de acasă pare acum mult mai plăcută decât cea publică.


Gemeni:

Astăzi, 24 decembrie 2013, propune-ţi noi obiective, caută provocări noi şi întâlneşte-te cu persoanele care sunt importante pentru tine. Călătoriile par improbabile în aceste momente, aşa că mulţumeşte-te cu activităţile de pe lângă casă. Pari amărât şi că îţi lingi rănile. Nu lăsa dezamăgirile să îţi strice bucuria sărbătorilor ce vin acuma.


Rac:

O vacanţă liniştită pare a se profila pentru tine. Dacă ai senzaţia că ai fost părăsit acasă, încearcă să ieşi şi să cauţi activităţi care să îţi umple golul. Nu te lipsi tocmai acum de tovărăşia celor din anturajul tău. Gândeşte-te la activităţi noi pentru această zi şi pentru cele ce vin. Orice obiectiv nou pe care ţi-l vei propune te va împiedica să te simţi deprimat. Asocierea cu alte persoane pare îndepărtată pentru moment.


Leu:

Întâlnirile de lucru vor apăsa din greu pe sănătatea şi pe nevoia ta de distracţii. Deoarece pari a fi implicat în tot felul de activităţi publice ce îţi aduc recunoaştere şi onoruri, nu mai ai timp să petreci cu cei iubiţi. Evenimente de ultim moment par a te împiedica să te bucuri de distracţiile din jurul tău. Este momentul să te relaxezi niţel, să mai delegi o parte din responsabilităţile tale altora şi să te bucuri de aceste momente. Ai grijă să iei legătura şi cu vechii prieteni.


Fecioară:

Sentimentele tale par a fi tulburate şi planurile tale se îndreaptă către cei ce te înconjoară. S-ar părea că ai nevoie de fonduri pentru aţi satisface nevoia de plăcere şi iubire. Ai dori să călătoreşti cât mai departe pentru a scăpa de plictiseala rutinei zilnice. Te cam simţi obosit şi lăsat deoparte. Dacă fondurile îţi sunt limitate, este momentul să fii inventiv într-un mod cu totul nou. Gândeşte-te la cum poţi să te distrezi cheltuind mai puţini bani.


Balanţă:

Ai de terminat o serie de lucruri şi vrei să faci pe toată lumea fericită. Se poate să fii trist din cauza unor lipsuri ce te împiedică să te bucuri cu cei dragi de evenimentele ce vin. Poate este cazul să te gândeşti la o schimbare în ceea ce priveşte casa sau locul de muncă, schimbare ce te va duce departe de aceste locuri. Nu este cazul să îţi judeci viaţa acum când eşti atât de obosit. Lucrurile pot să nu fie ceea ce par.


Scorpion:

Îţi lipseşte anturajul membrilor familiei şi securitatea unui parteneriat. Dacă altcineva este la nevoie, se pare că nu poţi da dovadă de compasiunea şi dragostea necesare. Trebuie neapărat să încerci să ajungi la inima celor pe care îi iubeşti. Nu aştepta să vină ceilalţi la tine. Eforturile tale vor fi recompensate cu cadouri şi semne de afecţiune din partea celor ce te cunosc.


Săgetător:

Ai şansa de a-ţi exprima sentimentele la modul cel mai propriu. Poate doreşti să oferi cadouri care să exprime gândurile şi mai ales dragostea ta. Dacă bugetul este mic sau timpul nu-ţi permite să alegi ceea ce ţi-ai dori, discuţiile de la suflet la suflet vor rezolva problema. Chiar dacă te simţi obosit sau supraîncărcat, impuneţi să-i molipseşti pe toţi cu entuziasmul tău. Râsul este un medicament foarte bun.


Capricorn:

Ajută-i pe cei care sunt mai puţin norocoşi decât tine. Sentimentele tale de constrângere în ceea ce priveşte viaţa personală se poate schimba cu noile provocări şi scopuri pe care ţi le-ai propus. Intră în armonie cu întregul Univers. Munca poate fi un lucru plăcut dacă ştii să o faci distractivă. Poţi fi personajul principal, actorul, creatorul de evenimente care aduce bucurie tuturor.


Vărsător:

Anumite situaţii din viaţa ta şi sentimentul de singurătate nu sunt ceea ce par. Pur şi simplu eşti obosit şi te laşi influenţat de gândurile şi sentimentele celor care se află în situaţii mai delicate. Îţi faci planuri pentru o mică petrecere care să pună în mişcare lucrurile care parcă s-au înţepenit de tot în viaţa ta. Partenerii te pot ajuta în planurile tale şi vor împărţi bucuria cu tine. Fii deschis unei noi legături.


Peşti:

Nu lăsa sfârşitul anului să te împiedice să te bucuri. Fă-ţi puţin timp pentru a sta de vorbă cu cei mai apropiaţi asociaţi. Ai şansa de a primi răsplata muncii bine făcute. Vei fi surprins de bucuria pe care o vei simţi în legătură cu evenimentele din viaţa ta socială. Fii sigur că ai răspuns la toate scrisorile, ia legătura cu oamenii şi lasă-i să afle cam ce ţi-ai dori. Imaginează-ţi că darurile pentru tine sunt pe drum.

 

Horoscop Urania zilnic: luni, 23 decembrie 2013

 
Horoscop Urania azi - luni, 23 decembrie 2013


Berbec:

Luni, 23 decembrie 2013, toţi prietenii se adună în jurul tău datorită inventivităţii tale. Vei foarte inspirat de un partener sau de jumătatea ta care are puteri vindecătoare şi este iluminat. Vei primi cu plăcere tot ce este nou şi palpitant. Te afli în postura de a putea furniza informaţiile dorite de o serie de persoane de pe tărâmuri îndepărtate. Este momentul să te dedici muncii în acele domenii care îţi vor aduce mai mulţi bani. Îi influenţezi puternic pe cei din jurul tău.


Taur:

Ai posibilitatea de a atrage importante surse de bani sau relaţii pentru o serie de lucrări importante numai dacă te vei conecta realmente la sursa ta interioară de putere. Vei obţine maximum de rezultate în acele domenii în care poţi să îţi manifeşti dorinţa de a face bine oamenilor. Poţi să le dai acestora mai mult decât bucata zilnică de pâine, poţi să le dai suflet. Urmează-ţi instinctele şi lasă natura să îşi urmeze cursul. Trebuie să îţi învingi teama de riscuri şi să ieşi la rampă.


Gemeni:

Astăzi, 23 decembrie 2013, dispui de o capacitate specială de a face o persoană, un partener sau pe cineva important să împartă cu tine greutăţile muncii. Ai încredere în atracţia magnetică, emoţională, pe care o difuzezi în jurul tău şi ajută-te de ea pentru a-ţi mări veniturile. Potenţialul tău va fi enorm în aceste zile dacă şti să profiţi de acest avantaj. Vei fi încântat de orice propunere de călătorie sau excursie. Propune-ţi noi ţinte şi caută modalităţile de a-ţi exprima entuziasmul şi bucuria ce te cuprinde acum.


Rac:

Posibilitatea de a te asocia cu cineva important este legată de mândria ta. Trebuie să te ridici mai întâi în ochii tăi ca să poţi atrage pe cineva care te va face foarte mândru. A avea în viaţa ta o persoană căreia îi porţi un mare respect va contribui major la modul cum te priveşti pe tine însuţi. Bazează-te pe steaua ta norocoasă pentru că îţi va oferi o mulţime de posibilităţi de a lucra în locuri unde vei putea câştiga mult mai mulţi bani. Ar trebui să fii pregătit să munceşti într-un loc ce îţi va oferi mult mai multă libertate de acţiune şi independenţă. Se întrevede un nou mod de viaţă.


Leu:

Acordă atenţie instinctelor tale. Trebuie doar să sapi puţin în subconştientul tău pentru a descoperii modul de aţi manifesta capacitatea, chiar genialitatea. S-ar putea să sărbătoreşti o nouă posibilitate de a te face cunoscut şi de a ţi se recunoaşte meritele. Ai încredere căci partenerul sau jumătatea ta te vor ajuta în ceea ce priveşte o serie de negocieri, relaţii diplomatice sau situaţii în care vei descoperi ceea ce este drept şi echitabil pentru voi toţi. Ai grijă să iei legătura şi cu vechii prieteni.


Fecioară:

Posibilităţi noi pot apare peste noapte. Ceva interesant de lucru va apare pe neaşteptate. Ai încredere în capacităţile tale artistice pentru a reuşi din punct de vedere financiar. Lucrează cu ceea ce îţi oferă ţie mult mai multă energie decât celorlalţi oameni. Fii pregătit să ieşi la rampă şi să zbori ca o pasăre în înaltul cerului. Va trebui să faci eforturi serioase pentru a dezlănţui aceste evenimente.


Balanţă:

Ai nevoie de mai multe plăceri în viaţa ta, întrucât vei avea parte de întâlniri ce îţi vor permite să îţi manifeşti creativitatea. Noi venituri ţi-ar putea apare în drum din senin. Acum eşti pregătit să apuci pe alt drum şi să profiţi de oportunităţi pe care alţii le vor ignora. Punctul tău forte va fi să îţi arăţi diplomaţia, sociabilitatea şi amabilitatea. Se prevăd o serie de evenimente culturale interesante la care vei participa.


Scorpion:

Urmează-ţi instinctele şi vei avea parte o viaţă de familie cât se poate de interesantă. Ai nevoie de un mediu cât se poate de încărcat cu energie şi care îţi va stimula inspiraţia. Se prevede o asociere neaşteptată şi plină de satisfacţii sentimentale. S-ar putea să te îndrăgosteşti sau să atragi în viaţa ta o persoană specială care vrea să împartă cu tine clipele plăcute ale vieţii. Lasă iubirea şi plăcerea să pătrundă în viaţa ta. Puţină discreţie este importantă acum.


Săgetător:

Trebuie să fii pregătit să te înhami la o serie de lucrări care îţi vor cere timp şi atenţie. Dacă te vei concentra asupra problemelor ce trebuiesc rezolvate azi vei construi securitatea financiară de care ai nevoie. Fi gata să îţi iei angajamente importante. O asociere sau un parteneriat puternic este de aşteptat dar pentru moment trebuie să te preocupi în special de securitatea ta financiară. Multe ore de muncă grea pot fi necesare, dar tu poţi să o faci!


Capricorn:

În sfârşit eşti călare pe situaţie, arată-ţi calităţile de lider şi fii tu cel care ia deciziile. Vor apare o serie de oportunităţi excepţionale împreună cu noi proiecte şi posibilităţi de creaţie. Acum ai posibilitatea de a acţiona ca un catalizator pentru cei din jur care au nevoie de încurajări pentru a da tot ce este mai bun în ei. Ai o puternică forţă de a influenţa vieţile oamenilor. Foloseşte-te de această calitate şi ieşi în evidenţă.


Vărsător:

Te vei simţi bine ca rezultat al unui nou mediu, vieţii de acasă şi schimbărilor pe care le-ai făcut. Ai nevoie de un loc de muncă agitat, unde activitatea te va împiedica să fii neliniştit şi plictisit. Cu toate că eşti foarte ocupat cu munca, aceasta îţi face plăcere. Dacă ţi se spune să o laşi mai încet cu lucrul, asigură-i ca totul este în ordine şi vezi-ţi de treaba ta. Acum ai posibilitatea să cunoşti oameni importanţi şi carismatici.


Peşti:

Ca urmare a abilităţii tale de a te afla la locul potrivit, în momentul potrivit, poţi avea parte de o dezvoltare interesantă a evenimentelor din jurul tău. Ai încredere în intuiţiile tale chiar dacă ceea ce prevezi se va realiza într-un interval mai îndelungat. Dacă te concentrezi pe posibilităţile de promovare vei avea parte de evenimente cât se poate de plăcute. Este momentul să cauţi oamenii ce sunt de acord cu planurile şi ideile tale şi care te vor susţine în ceea ce vrei să faci.

 

Horoscop Urania zilnic: duminică, 22 decembrie 2013

 
Horoscop Urania azi - duminică, 22 decembrie 2013


Berbec:

În sfârşit lucrurile revin la matcă. Eşti din nou capabil să îţi exprimi ideile şi unindu-ţi forţele cu partenerul sau perechea ta vei păşi mai departe pe drumul tău. Este un moment propice pentru a plănui o vacanţă. Se pare că aveţi nevoie să fiţi împreună dar în altă parte. Provocările profesionale şi un mod optimist de a privi lucrurile pot face minuni pentru pacea interioară a sufletului tău şi pentru echilibrul tău emoţional.


Taur:

Ceea ce se poate întâmpla este să primeşti un puternic sprijin sentimental din partea partenerului sau a jumătăţii tale. Conversaţiile şi discuţiile se dovedesc a fi cât se poate de constructive şi pot duce la realizări. Urmează-ţi instinctele atunci când este vorba de provocări. Eşti pe cale de a obţine importante beneficii băneşti. Trebuie însă să fii primul la linia de sosire. Nu lăsa nimic să te oprească din drum.


Gemeni:

Mândria, bat-o vina, este cea care te împinge să obţii ce ai nevoie şi să îţi împlineşti visurile. Eşti pe punctul să primeşti recunoaşterea meritelor tale. S-ar putea să fi nevoit să mai faci rost de ceva bani. Este foarte important să îţi propui să împarţi realizările tale cu partenerul sau cu jumătatea ta.


Rac:

Astăzi vei avea o dezamăgire. Evită să te apuci de ce nu poţi să termini. Ai nevoie de provocări dar trebuie să eviţi cu orice preţ un eşec. Dacă problemele de serviciu îţi crează o stare de stres emoţional te vei simţi paralizat şi neajutorat, fără putinţa de a schimba situaţia. Nu este cazul să îţi tragi plapuma peste ochi şi nu te da bolnav.


Leu:

S-ar putea ca aşteptările tale referitoare la prieteni sau distraţii să fie mai mari decât ce se va întâmpla în realitate. Fii realist şi aşteaptă-te să primeşti mai puţin decât speri. Ai capacitatea de a suporta o dezamăgire dacă ştii dinainte cum stau lucrurile. Eşti pe cale să rezolvi o serie de probleme importante.


Fecioară:

Situaţia de acasă pare aşa de dificilă încât rezolvarea problemelor pare insurmontabilă. Te bate gândul să accepţi o ofertă ce îţi va permite să lucrezi acasă, pentru a rezolva problemele cu care te confrunţi. Puterea ta constă în abilitatea cu care comunici cu cei din jur şi cu oficialităţile. Fii pregătit să te arăţi plin de resurse, de curaj şi îndrăzneţ. Trebuie să fii pregătit să îţi manifeşti calităţile în noi moduri.


Balanţă:

Este un moment ideal pentru aţi realiza visurile şi asta datorită capacităţii tale excepţionale de a vizualiza cum vor arăta lucrurile. În cele din urmă vei reuşi să rezolvi şi problemele legate de o asociere, de un partener. Pregăteşte-te să călătoreşti, să îţi susţii ideile şi să găseşti modalităţi de a pune lucrurile cap la cap. S-ar putea ca ideile tale, cât se poate de noi, să nu îşi găsească materializarea decât în locuri mai îndepărtate, aşa că fii pregătit.


Scorpion:

Este posibil să descoperi că ai ajuns într-o postură din care poţi să îţi măreşti veniturile substanţial prin idei noi ce vor afecta o grămadă de lume. Ai grijă de faptul că eşti extrem de sensibil din punct de vedere emoţional la schimbările ce au loc acum. O vreme va trebui să lucrezi în taină pentru a obţine toate datele necesare planului tău.


Săgetător:

Ai încredere în instinctele tale şi vei reuşi să realizezi importante venituri băneşti. Trebuie să faci în aşa fel încât cât mai multă lume să aibă parte de energia ta. Ai capacitatea de a influenţa viaţa celor din jur chiar dacă nu realizezi că faci ceva deosebit. Având această capacitate poţi să te motivezi şi să realizezi bunăstarea tuturor celor din jur.


Capricorn:

Având în vedere că începi să te sincronizezi cu gândurile şi cu planurile pe care ţi le faci, ar fi benefic pentru tine să participi la cât mai multe întâlniri că vei avea mari satisfacţii. Este posibil să fii mult mai influent la nivelul subconştientului şi psihicului decât îţi dai sema. Activitatea profesională îţi crează posibilitatea să îţi foloseşti însuşirea specială pe care o ai, aceea de a ajuta oamenii.


Vărsător:

Este posibil să descoperi că te afli într-un moment unic, în care poţi să îţi manifeşti compasiunea. Acum este o perioadă în care iei noi decizii, să începi noi proiecte şi să descoperi noi posibilităţi. Eşti plin de resurse în ceea ce priveşte împărtăşirea ideilor şi planurilor tale unor persoane aflate la distanţe mari.


Peşti:

Instinctele tale te vor putea conduce pe drumul perfect ce îţi este necesar ca să îţi promovezi ideile şi proiectele. Vei putea realiza lucruri mari dacă îţi dai seama de ce simţ nemaipomenit ai în ceea ce priveşte a afla ce gândesc sau ce au nevoie oamenii. Această sensibilitate excepţională va continua să te ghideze. Dacă ai totuşi nevoie de ajutorul cuiva nu ezita să apelezi la aceea persoană.

 

Horoscop Urania zilnic: sâmbătă, 21 decembrie 2013

 
Horoscop Urania azi - sâmbătă, 21 decembrie 2013


Berbec:

Sâmbătă, 21 decembrie 2013, totul pare să se ducă de râpă în ceea ce priveşte relaţiile, prieteniile şi banii. Nu este momentul să te împrumuţi sau să cheltuieşti banii pe lucruri de care nu ai nevoie. Pregăteşte-te sufleteşte să vezi totul prăbuşindu-se în viaţa ta. Aşteaptă-te ca tot ce este imposibil să se întâmple! Simţul umorului te va ajuta să treci peste această zi ce pare a fi haosul complet.


Taur:

Partenerii tăi ar putea să îţi dea sfaturi bune. Este cât se poate de posibil ca altcineva să aibă o perspectivă mai bună asupra lucrurilor şi situaţiilor. Discutarea în amănunt a lucrurilor ar putea aduce o rezolvare la o delicată problemă financiară. Eşti cât se poate de norocos în ceea ce priveşte găsirea banilor necesari pentru a-ţi satisface nevoile. Nu lăsa ca stresul să te împiedice să îţi asumi responsabilităţi mai mari.


Gemeni:

Astăzi, 21 decembrie 2013, o vagă senzaţie de înfrângere ar putea să te deprime şi să declanşeze reacţii emoţionale. S-ar putea să nu te simţi bine şi acum trebuie să ai mai întâi grijă de energia ta vitală. Chiar dacă nu îţi face plăcere să ieşi din miezul problemelor este cazul să te mai şi odihneşti puţin. Nu încerca să judeci lucrurile acum. În curând vei vedea totul într-o lumină nouă. Grijile financiare te-ar putea împinge în afaceri mai mari. Fi gata să mai urci o treptă pe scara vieţii.


Rac:

Este posibil să ai sentimentul că eşti prins în capcana unei situaţii limită. Dacă ceea ce îţi lipseşte este o relaţie romantică este cazul să cunoşti oameni noi. Cineva care se află în postura de colaborator, partener sau pereche pare a emana energii negative şi încearcă să te controleze. Ocoleşte pietrele din drumul tău, chiar dacă crezi că nu ai cu ce să înlocuieşti golul astfel creat. Găseşte un mod nou de aţi exprima creativitatea şi sentimentele.


Leu:

Sâmbătă, 21 decembrie 2013, eşti supus la presiuni mari şi la termene scurte. Singurul loc unde te ascunzi de criticii tăi, care nu ştiu cât de obosit eşti, este acasă. Din când în când obligaţiile sociale îţi apasă prea greu umerii. Încearcă o schimbare. Trebuie să ai grijă de sănătatea ta dacă vrei să rezolvi toate problemele. Fă-ţi o plăcere: un cadou!


Fecioară:

Eforturile de a mişca lucrurile din loc şi de a călători sunt de domeniul trecutului. Trebuie să te mobilizezi pentru a depăşi senzaţia de depresie. Dacă viaţa pare a se mişca prea încet şi pare a nu avea sens, trebuie să îţi îndrepţi atenţia spre dezvoltarea unui talent. Găseşte ceva care îţi va permite să te exprimi şi să îţi găseşti noi prieteni. Fereşte-te de situaţiile limită.


Balanţă:

Astăzi, 21 decembrie 2013, se pare că în sfârşit vei fi liber să te îndrepţi către noi realizări, chiar dacă momentan încă nu găseşti fondurile necesare. Dacă cariera şi viaţa de familie par a fi în conflict trebuie să faci o pauză pentru a reevalua obligaţiile şi dorinţele tale. Momentan eşti presat de o serie de probleme privind case, pământ sau alte proprietăţi, dar acestea pot de asemenea să reprezinte bogăţia viitoare. Nu definitiva lucrurile acum. Situaţiile se pot schimba dintr-un moment în altul.


Scorpion:

Sâmbătă, 21 decembrie 2013, eşti nemulţumit, chiar deprimat în legătură cu o situaţie legată de un partener. Cineva este la mare nevoie şi tu nu poţi să faci nimic pentru a-l ajuta. Ai o mare dorinţă de a-i salva pe cei din jur, dar acum trebuie să te concentrezi asupra problemelor tale. Când vei atinge o altă treaptă socială vei putea să ajuţi mai mult oamenii. Gândeşte-te la modalităţi noi de a îţi promova proiectele şi ideile.


Săgetător:

Întâlnirile pe care le vei avea îţi vor da posibilitatea de a-ţi manifesta creativitatea şi ar putea reprezenta noi oportunităţi. În lipsă de altceva, prietenii te vor coopta la tot felul de distracţii. Ai grijă să nu te implici în cheltuieli mai mari decât îţi poţi permite, doar ca să ţii pasul cu ei. Norocul tău va fi în nişte posibilităţi cu totul noi ce vor apare. Fi pregătit să ai câteva întâlniri surpriză.


Capricorn:

Astăzi îţi vor cam curge banii printre degete. Simţi nevoia să te descarci şi să dai dovadă de un spirit mai rebel. Cheltuind bani ai putea avea senzaţia de libertate. Ţine cont că acelaşi simţământ îl vei obţine cumpărând mici cadouri sau felicitări de sărbători pentru prieteni în loc de mari cumpărături. Pe termen îndelungat o serie de proiecte cu partenerii ar putea deveni prea costisitoare.


Vărsător:

Simţi nevoia să te răzvrăteşti dacă lucrurile continuă să nu meargă bine în cariera ta. Fi gata să întorci foaia pe moment dacă peste noapte apar noi oportunităţi. S-ar putea să fi necăjit de această schimbare de planuri dar dacă realizezi că este spre binele tău îţi vei putea ascunde lacrimile şi vei aborda totul cu umor. În acest moment nu prea eşti receptiv la nevoile celor din jur.


Peşti:

Sensibilitatea specială şi intuiţia de care dai dovadă te fac să te lase nervii. Dacă recepţionezi toate gândurile şi sentimentele celor din jurul tău, te vei simţi depăşit psihic. Se pare că toată lumea îţi şopteşte, în acelaşi timp, câte ceva la ureche şi este dificil să desparţi „muzica” de zgomotul de fond. Încearcă să schimbi decorul, măcar pentru o scurtă perioadă de timp.

 

Horoscop Urania zilnic: vineri, 20 decembrie 2013

 
Horoscop Urania azi - vineri, 20 decembrie 2013


Berbec:

Vineri, 20 decembrie 2013, este foarte important să găseşti un mod de a scăpa de mânia şi frustrarea care te stăpânesc. Dacă vei fi stârnit de cineva sau ceva - probleme de acte, procese - vei deveni furibund. Încearcă să nu canalizezi spre interior această furie căci mai târziu vor apărea probleme de sănătate. Încearcă să elimini energiile negative ce te stăpânesc acum. Cere unui partener sau cuiva din casă să te ajute.


Taur:

Sensibilitatea de care dai dovadă în relaţia cu un partener sau un prieten te va ajuta să rezolvi o serie de situaţii delicate şi vă va pune în evidenţă. Dacă eşti în stare să ai grijă de altcineva vei putea rezolva şi problemele legate de locul tău de muncă. Ar putea apărea probleme de sănătate. Ai grijă ca mânia din sufletul tău să nu se reverse chiar asupra ta. Vei avea senzaţia că cineva iubit te manipulează şi va fi foarte greu să îţi stăpâneşti sentimentele, dar cu „răbdarea treci marea”.


Gemeni:

Astăzi, 20 decembrie 2013, persoane foarte dinamice şi cu influenţă ar putea sosi pentru a te implica într-o afacere cu ramificaţii internaţionale. Eşti obligat să iei contact cu mulţi oameni aflaţi la mari distanţe. Dacă ai dorinţa de a ajuta pe cei din jur să îşi realizeze obiectivele, vei fi chiar tu surprins de rezultatele bune pe care le vei obţine. S-ar putea să ai de rezolvat o serie de situaţii delicate la locul de muncă sau cu cei apropiaţi. Astăzi este momentul să fii drăguţ cu toţi cei din jur.


Rac:

Starea de bine în care te afli pare a cere o legătură sentimentală sau să te manifeşti în mod creator. Poate ar fi bine să îţi pui gândurile pe hârtie şi în felul acesta vei putea elimina influenţele negative ce se nasc în interiorul tău. Dacă poţi să treci peste o serie de resentimente legate de serviciu sau de lucrările în curs, vei realiza miracole. Sentimentul că eşti pus la încercare, manipulat, poate fi un test pentru piedicile pe care va trebui să le înlături din drumul tău în viitor.


Leu:

La acest sfârşit de an s-ar putea să ai parte de o serie de ocazii legate de case sau terenuri. Nu lăsa pe nimeni şi nimic să te oprească din drumul tău, trebuie să îţi găseşti partenerul sau perechea cu care să împarţi aceste oportunităţi. Relaţiile bune cu cei din jur te vor ajuta să negociezi preţuri avantajoase pentru investiţiile tale. De obicei intuiţia ta este corectă şi instinctele îţi spun să faci ce este bine. Ai încredere în ele şi vei câştiga. S-ar putea să ai de luptat cu tine însuţi pentru a realiza aceste proiecte. Roagă-te să îţi vină inspiraţia de care ai nevoie.


Fecioară:

Arată-ţi sensibilitatea şi compasiunea când este vorba de problemele de la servici. Dacă vrei să schimbi „decorul” vei avea nevoie de ajutorul cuiva din casă sau a unei rude. Dacă reuşeşti să îţi manifeşti hotărârea faţă de cei cu putere de decizie, ai şansa de aţi schimba radical viaţa. Nu lăsa ca resentimentele tale să iasă la suprafaţă căci vei pierde bătălia.


Balanţă:

Astăzi, 20 decembrie 2013, curajul şi îndrăzneala sunt acum punctele tale forte. Vei fi supus la presiuni de o serie de persoane cu tupeu, ce vor să-ţi dicteze ce să faci şi cum să faci şi să îţi controleze viaţa şi finanţele. Trebuie să zâmbeşti şi să treci peste obstacole. Încearcă să fii generos şi amabil cu toată lumea. Ai răbdare cu ei ca şi cu copiii şi explică-le pe îndelete cum stau lucrurile. Cineva apropiat s-ar putea să îţi facă greutăţi.


Scorpion:

Vineri, 20 decembrie 2013, eşti în mod special mai sensibil la nevoile celor din jurul tău. Încearcă să arăţi la câţi mai mulţi, din cei aflaţi în jurul tău, că îi înţelegi şi îi sprijini. Dacă cineva se străduieşte cu tot dinadinsul să îţi atragă atenţia, ajută cât poţi de mult dar nu te opri din drumul tău. Ocoleşte obstacolele ce îţi apar în cale cu delicateţe, amabilitate şi diplomaţie. Evită să te enervezi.


Săgetător:

În cadrul întâlnirilor pe care le vei avea astăzi te vei afla în faţa unor situaţii dificile. Încearcă să eviţi persoanele ce par a nu fi prietenii tăi. O serie de chilipiruri ce par interesante vor crea probleme majore mai târziu. Există posibilitatea să te enervezi din cauza unor probleme ce par a nu avea rezolvare. Chiar dacă îţi trece prin cap să fii rău cu cei din jur temperează situaţia şi gândeşte-te că ceea ce se întâmplă poate fi un test în viaţa ta. Mai bine lasă de la tine.


Capricorn:

Se vor produce o serie de amânări şi întârzieri în ceea ce priveşte viaţa ta profesională. Vei fi nemulţumit şi te vei simţi nedreptăţit de felul în care sunt conduse şi dirijate lucrurile. Dacă ai senzaţia că persoanele cu putere de decizie te tot plimbă de colo-colo te va încerca gândul de a sări în altă barcă şi în felul acesta să îi obligi să te ia în seamă. Nu da vrabia din mână pe cioara de pe gard. Stăpâneşte-ţi sentimentele şi continuă-ţi drumul.


Vărsător:

Vei fi dezamăgit de faptul că visele tale nu se vor împlini în cea ce priveşte cariera şi meseria. În loc să încerci să impui celor din jur modul tău de a vedea lucrurile fă mai bine o analiză corectă a realităţii cu care te confrunţi. Dacă pierzi într-o afacere sau moştenire te va bate gândul să recâştigi prin o acţiune în justiţie.


Peşti:

Azi lucrurile nu vor merge foarte bine. Eforturile tale de a finaliza treburile se vor dovedi vane. Dacă ţi se propune vreo afacere ai grijă să verifici cum stau lucrurile şi ce obligaţii îţi creezi. Trebuie să fi liber şi în posibilitatea de a acţiona aşa cum îţi dictează conştiinţa. Dacă cineva îţi propune să „împingă” sau să aranjeze lucrurile pentru tine ai grijă căci preţul ar putea fi prea mare. Fii în măsură să laşi de la tine şi în acest fel să creezi un gol. Întrucât nu există goluri în univers ceva mai bun se va ivi pentru tine.

 

Horoscop Urania zilnic: joi, 19 decembrie 2013

 
Horoscop Urania azi - joi, 19 decembrie 2013


Berbec:

Joi, 19 decembrie 2013, s-ar putea să ai probleme cu lucrările ce trebuiesc terminate, dar dacă vei face eforturi, este posibil să termini totul la timp. Dacă te vei afla în mijlocul unei adunări sau vei contacta diverse instituţii vei obţine o securitate financiară mai mare. Nu te aştepta ca partenerii sau „jumătatea” ta să aibă grijă de aspectele materiale căci vei avea o mare deziluzie.


Taur:

O mai mare implicare te vor face să te simţi necesar şi cu picioarele pe pământ. Fă un efort să reorganizezi lucrurile şi să le orientezi către relaţiile cu exteriorul. Vei descoperi şi mai mare satisfacţie în munca ta dacă vei continua să ai de-a face cu fapte şi date. Nu te lasă amăgit de visuri şi dorinţe deşarte.


Gemeni:

Astăzi, 19 decembrie 2013, proiectele pe care le ai împreună cu partenerii ar putea devenii foarte importante pentru tine. Dezlănţuie-ţi creativitate în aşa fel încât să te ducă pe drumuri nebătătorite. Ai o mare abilitate în a lua decizii rapide, mai ales împreună cu cineva care are relaţii sau este foarte eficient. Este momentul să transformi viziunea ta despre o carieră ideală în realitate. Nu mai ezita căci o să pierzi.


Rac:

Este foarte important să îţi manifeşti adevărata personalitate la locul de muncă. Trebuie să îţi pui amprenta pe tot ceea ce faci. S-ar putea să găseşti un prieten sau un partener care te va ajuta să rezolvi problemele dificile ce apar în proiectele tale. Creează acasă un climat care să te ajute în privinţa relaţiilor cu exteriorul. Nu este exclus să găseşti un mod de a lucra acasă.


Leu:

Ţi-a ajuns laţul la gât având în vedere termenele, responsabilităţile şi rutina de la locul de muncă. Las-o niţel mai moale, ai grijă de sănătate şi odihneşte-te cât poţi de mult. Ambiţia şi puterea ta de muncă sunt mari, dar în acest ritm nu este exclus să declanşezi o criză nervoasă. Dacă ai probleme cu obţinerea de acte fă un efort şi nu îţi pierde cumpătul. De fapt te vei simţi mai mult rănit decât furios. Dacă reuşeşti să priveşti lucrurile din altă perspectivă, s-ar putea să realizezi miracole.


Fecioară:

Dacă simţi că ai ajuns pe un drum înfundat în ceea ce priveşte lucrurile de acasă sau capacităţile tale, este momentul să încerci o nouă abordare. Ia-ţi mai degrabă libertatea să faci cea ce crezi de cuviinţă decât să aştepţi ca cineva să descopere ce ai nevoie sau ce poţi. Gândeşte-te la o mutare la locul de muncă, chiar dacă este numai temporară.


Balanţă:

Acum eşti omul potrivit la timpul potrivit. Situaţiile de grup îţi vor pune în valoare calităţile de conducător. Trebuie să fii pregătit pentru a prezenta o lucrare, un proiect, cuiva cu putere de decizie şi posibilităţi de finanţare, poate referitoare la proprietăţi funciare sau imobiliare. În relaţiile cu partenerii unele lucruri vor scârţâi şi te vei enerva. În loc să te enervezi încearcă să arăţi că eşti vulnerabil şi că ai fost rănit de vorbele lor.


Scorpion:

Acum este momentul să îţi măreşti veniturile şi să îţi consolidezi reputaţia în meseria ta. Trebuie să găseşti o cale de a lucra împreună cu un partener sau cu o persoană apropiată chiar dacă aceasta este presată de alte probleme. Dacă ai nevoie de bani pentru a-ţi dezvolta afacerea prezintă un plan concis cu prognoze pe mai mulţi ani înainte. În ceea ce priveşte viaţa de acasă sau relaţiile amoroase, lucrurile s-ar putea să ia o întorsătură nouă. Este cazul să îţi vezi liniştit de treabă, să taci şi să faci, pentru aţi realiza planurile.


Săgetător:

Joi, 19 decembrie 2013, încearcă să nu mai fi în permanenţă pe poziţii defensive şi găseşte căi de a sfătui pe cineva care se simte în nesiguranţă. Spune ceea ce este drept şi echitabil pentru toţi.


Capricorn:

Eventualele succese financiare par să depindă de oportunităţi ce sunt legate de locuri îndepărtate. Chiar dacă eşti încântat de aceste posibilităţi şi doreşti să încerci să le pui în practică, este mai bine să-ţi vezi de lucrurile de acasă şi de cele de la actualul loc de muncă. Nu este momentul să faci mici nebunii financiare chiar dacă te simţi asigurat în privinţa banilor.


Vărsător:

În această perioadă radiezi de politeţe şi şarm. Vei sclipi la toate întâlnirile şi în toate situaţiile în care vei avea de-a face cu oficialităţi, atâta vreme cât îţi vei menţine atitudinea sociabilă. Vei obţine rezultate neaşteptat de bune. Dacă ţi se propune să îţi asumi noi responsabilităţi sau să îţi împărtăşeşti cunoştinţele, ideile, este cazul să verifici mai întâi cum stau lucrurile.


Peşti:

Mai întâi gândeşte şi apoi vorbeşte! Un partener sau cineva din casă poate încerca să îţi pună piedici tocmai când ai hotărât cum să rezolvi nişte probleme. În problemele legate de casă, viaţă, proprietăţi trebuie să îţi împărtăşeşti ideile pentru a obţine maximul de rezultate.

 

Horoscop Urania zilnic: miercuri, 18 decembrie 2013

 
Horoscop Urania azi - miercuri, 18 decembrie 2013


Berbec:

Miercuri, 18 decembrie 2013, a venit timpul să faci ceva de care să fii mândru. Vei stabili o prietenie de durată dacă te implici în activităţile societăţilor de binefacere. Activităţile de creaţie te vor pune în contact cu copii şi vor fi satisfăcătoare.


Taur:

Influenţele extreme îţi vor afecta viaţa. Va trebui să înveţi să stai pe propriile tale picioare dacă vrei să nu mai fi controlat de ceilalţi. Este posibil ca cineva să dorească să-ţi oprească evoluţia.


Gemeni:

Astăzi, 18 decembrie 2013, ar fi bine să participi la cursurile care te interesează. Ai nevoie de noi cunoştinţe dacă vrei să mergi mai departe. Caută acele activităţi care să-ţi stimuleze interesul.


Rac:

Nu lăsa ca evenimentele să-ţi strice ziua. Ia-ţi precauţiile necesare dar nu renunţa la lucrurile care îţi fac plăcere. Asigură-ţi situaţia financiară făcând investiţii pe termen lung care să te scape de griji.


Leu:

Te-ai îndoit prea mult timp. Ia o decizie într-un fel sau altul în privinţa vieţii tale personale. Nu te lăsa condus de nimeni. Intenţiile trebuie să fie onorabile altfel reputaţia ta va avea de suferit când adevărul va fi descoperit.


Fecioară:

Nu risca astăzi. Ai grijă ce mănânci şi nu condu cu viteză. Îndreaptă-ţi eforturile către obiectivele profesionale dacă vrei să avansezi. Nu prelua responsabilităţile celorlalţi. Ai destul şi aşa.


Balanţă:

Mai ai multe de făcut dacă vrei să obţii credit. Trebuie să-ţi îmbunătăţeşti abilităţile. Probabil că vei avea nevoie de ajutor în ceea ce priveşte situaţia financiară. Un buget echilibrat te va ajuta să scapi de datorii.


Scorpion:

Fii pregătit pentru o zi mai ciudată. Petrecerea de la tine de acasă va fi mai amuzantă decât ai anticipat şi vei avea probleme cu cei care nu vor să plece.


Săgetător:

Poate că ţi-ai pus în gând să faci cumpărături. Fii atent şi adună-ţi minţile pentru că eşti cam distrat. Vrei să păstrezi surprizele bine ascunse. Cei dragi vor fi curioşi să afle ce le-ai pregătit.


Capricorn:

Nu-ţi depăşi bugetul. Vei fi înclinat să cheltuieşti mai mult decât îţi poţi permite. Încearcă să te limitezi pentru că altminteri vei intra în datorii. Timpul petrecut cu familia ta este mai important decât banii pe care îi cheltuieşti pentru ei.


Vărsător:

Fă lucrurile aşa cum crezi de cuviinţă şi nu te implica în discuţii care-ţi crează o stare de disconfort. Poţi să faci schimbările în căminul în care trăieşti care vor fi în beneficiul întregii familii.


Peşti:

Memoria îţi va juca feste dar nu te apuca să rescrii istoria. Înfruntă-ţi greşelile pe care le-ai făcut şi pregăteşte-te cu tot ceea ce este necesar înainte ca anul să se încheie. Promiteţi un an mai bun pentru tine şi pentru cei dragi.

 

Horoscop Urania săptămânal: Berbec, 15-21 decembrie 2013

 
Horoscop Urania Berbec, 15-21 decembrie 2013


Aflaţi ce vă rezervă astrele pentru săptămâna care urmează! Această înregistrare face parte din cadrul emisiunii „Pasul Fortunei“, prezentată de astrologul Simona Vărzaru pe postul de televiziune B1 TV. Previziunile astrologice prezentate în acest material sunt valabile pentru zodia Berbec, săptămâna 15-21 decembrie 2013.

„Pasul Fortunei“ este o emisiune de previziuni astrologice care s-a bucurat, încă din toamna lui 2001, de un imens succes.

Programul realizat de Urania nu este un horoscop obişnuit, ci o incursiune pasionantă în astrologie, ce oferă publicului informaţii utile despre contextul astral al săptămânii viitoare.

 

Horoscop Urania săptămânal: Taur, 15-21 decembrie 2013

 
Horoscop Urania Taur, 15-21 decembrie 2013


Aflaţi ce vă rezervă astrele pentru săptămâna care urmează! Această înregistrare face parte din cadrul emisiunii „Pasul Fortunei“, prezentată de astrologul Simona Vărzaru pe postul de televiziune B1 TV. Previziunile astrologice prezentate în acest material sunt valabile pentru zodia Taur, săptămâna 15-21 decembrie 2013.

„Pasul Fortunei“ este o emisiune de previziuni astrologice care s-a bucurat, încă din toamna lui 2001, de un imens succes.

Programul realizat de Urania nu este un horoscop obişnuit, ci o incursiune pasionantă în astrologie, ce oferă publicului informaţii utile despre contextul astral al săptămânii viitoare.

 

Horoscop Urania săptămânal: Gemeni, 15-21 decembrie 2013

 
Horoscop Urania Gemeni, 15-21 decembrie 2013


Aflaţi ce vă rezervă astrele pentru săptămâna care urmează! Această înregistrare face parte din cadrul emisiunii „Pasul Fortunei“, prezentată de astrologul Simona Vărzaru pe postul de televiziune B1 TV. Previziunile astrologice prezentate în acest material sunt valabile pentru zodia Gemeni, săptămâna 15-21 decembrie 2013.

„Pasul Fortunei“ este o emisiune de previziuni astrologice care s-a bucurat, încă din toamna lui 2001, de un imens succes.

Programul realizat de Urania nu este un horoscop obişnuit, ci o incursiune pasionantă în astrologie, ce oferă publicului informaţii utile despre contextul astral al săptămânii viitoare.

 

Horoscop Urania săptămânal: Rac, 15-21 decembrie 2013

 
Horoscop Urania Rac, 15-21 decembrie 2013


Aflaţi ce vă rezervă astrele pentru săptămâna care urmează! Această înregistrare face parte din cadrul emisiunii „Pasul Fortunei“, prezentată de astrologul Simona Vărzaru pe postul de televiziune B1 TV. Previziunile astrologice prezentate în acest material sunt valabile pentru zodia Rac, săptămâna 15-21 decembrie 2013.

„Pasul Fortunei“ este o emisiune de previziuni astrologice care s-a bucurat, încă din toamna lui 2001, de un imens succes.

Programul realizat de Urania nu este un horoscop obişnuit, ci o incursiune pasionantă în astrologie, ce oferă publicului informaţii utile despre contextul astral al săptămânii viitoare.

 

Horoscop Urania săptămânal: Leu, 15-21 decembrie 2013

 
Horoscop Urania Leu, 15-21 decembrie 2013


Aflaţi ce vă rezervă astrele pentru săptămâna care urmează! Această înregistrare face parte din cadrul emisiunii „Pasul Fortunei“, prezentată de astrologul Simona Vărzaru pe postul de televiziune B1 TV. Previziunile astrologice prezentate în acest material sunt valabile pentru zodia Leu, săptămâna 15-21 decembrie 2013.

„Pasul Fortunei“ este o emisiune de previziuni astrologice care s-a bucurat, încă din toamna lui 2001, de un imens succes.

Programul realizat de Urania nu este un horoscop obişnuit, ci o incursiune pasionantă în astrologie, ce oferă publicului informaţii utile despre contextul astral al săptămânii viitoare.

 

Horoscop Urania săptămânal: Fecioară, 15-21 decembrie 2013

 
Horoscop Urania Fecioară, 15-21 decembrie 2013


Aflaţi ce vă rezervă astrele pentru săptămâna care urmează! Această înregistrare face parte din cadrul emisiunii „Pasul Fortunei“, prezentată de astrologul Simona Vărzaru pe postul de televiziune B1 TV. Previziunile astrologice prezentate în acest material sunt valabile pentru zodia Fecioară, săptămâna 15-21 decembrie 2013.

„Pasul Fortunei“ este o emisiune de previziuni astrologice care s-a bucurat, încă din toamna lui 2001, de un imens succes.

Programul realizat de Urania nu este un horoscop obişnuit, ci o incursiune pasionantă în astrologie, ce oferă publicului informaţii utile despre contextul astral al săptămânii viitoare.

 

Horoscop Urania săptămânal: Balanță, 15-21 decembrie 2013

 
Horoscop Urania Balanță, 15-21 decembrie 2013


Aflaţi ce vă rezervă astrele pentru săptămâna care urmează! Această înregistrare face parte din cadrul emisiunii „Pasul Fortunei“, prezentată de astrologul Simona Vărzaru pe postul de televiziune B1 TV. Previziunile astrologice prezentate în acest material sunt valabile pentru zodia Balanță, săptămâna 15-21 decembrie 2013.

„Pasul Fortunei“ este o emisiune de previziuni astrologice care s-a bucurat, încă din toamna lui 2001, de un imens succes.

Programul realizat de Urania nu este un horoscop obişnuit, ci o incursiune pasionantă în astrologie, ce oferă publicului informaţii utile despre contextul astral al săptămânii viitoare.

 

Horoscop Urania săptămânal: Scorpion, 15-21 decembrie 2013

 
Horoscop Urania Scorpion, 15-21 decembrie 2013


Aflaţi ce vă rezervă astrele pentru săptămâna care urmează! Această înregistrare face parte din cadrul emisiunii „Pasul Fortunei“, prezentată de astrologul Simona Vărzaru pe postul de televiziune B1 TV. Previziunile astrologice prezentate în acest material sunt valabile pentru zodia Scorpion, săptămâna 15-21 decembrie 2013.

„Pasul Fortunei“ este o emisiune de previziuni astrologice care s-a bucurat, încă din toamna lui 2001, de un imens succes.

Programul realizat de Urania nu este un horoscop obişnuit, ci o incursiune pasionantă în astrologie, ce oferă publicului informaţii utile despre contextul astral al săptămânii viitoare.

 

Horoscop Urania săptămânal: Săgetător, 15-21 decembrie 2013

 
Horoscop Urania Săgetător, 15-21 decembrie 2013


Aflaţi ce vă rezervă astrele pentru săptămâna care urmează! Această înregistrare face parte din cadrul emisiunii „Pasul Fortunei“, prezentată de astrologul Simona Vărzaru pe postul de televiziune B1 TV. Previziunile astrologice prezentate în acest material sunt valabile pentru zodia Săgetător, săptămâna 15-21 decembrie 2013.

„Pasul Fortunei“ este o emisiune de previziuni astrologice care s-a bucurat, încă din toamna lui 2001, de un imens succes.

Programul realizat de Urania nu este un horoscop obişnuit, ci o incursiune pasionantă în astrologie, ce oferă publicului informaţii utile despre contextul astral al săptămânii viitoare.

 

Horoscop Urania săptămânal: Capricorn, 15-21 decembrie 2013

 
Horoscop Urania Capricorn, 15-21 decembrie 2013


Aflaţi ce vă rezervă astrele pentru săptămâna care urmează! Această înregistrare face parte din cadrul emisiunii „Pasul Fortunei“, prezentată de astrologul Simona Vărzaru pe postul de televiziune B1 TV. Previziunile astrologice prezentate în acest material sunt valabile pentru zodia Capricorn, săptămâna 15-21 decembrie 2013.

„Pasul Fortunei“ este o emisiune de previziuni astrologice care s-a bucurat, încă din toamna lui 2001, de un imens succes.

Programul realizat de Urania nu este un horoscop obişnuit, ci o incursiune pasionantă în astrologie, ce oferă publicului informaţii utile despre contextul astral al săptămânii viitoare.

 

Horoscop Urania săptămânal: Vărsător, 15-21 decembrie 2013

 
Horoscop Urania Vărsător, 15-21 decembrie 2013


Aflaţi ce vă rezervă astrele pentru săptămâna care urmează! Această înregistrare face parte din cadrul emisiunii „Pasul Fortunei“, prezentată de astrologul Simona Vărzaru pe postul de televiziune B1 TV. Previziunile astrologice prezentate în acest material sunt valabile pentru zodia Vărsător, săptămâna 15-21 decembrie 2013.

„Pasul Fortunei“ este o emisiune de previziuni astrologice care s-a bucurat, încă din toamna lui 2001, de un imens succes.

Programul realizat de Urania nu este un horoscop obişnuit, ci o incursiune pasionantă în astrologie, ce oferă publicului informaţii utile despre contextul astral al săptămânii viitoare.

 

Horoscop Urania săptămânal: Pești, 15-21 decembrie 2013

 
Horoscop Urania Pești, 15-21 decembrie 2013


Aflaţi ce vă rezervă astrele pentru săptămâna care urmează! Această înregistrare face parte din cadrul emisiunii „Pasul Fortunei“, prezentată de astrologul Simona Vărzaru pe postul de televiziune B1 TV. Previziunile astrologice prezentate în acest material sunt valabile pentru zodia Pești, săptămâna 15-21 decembrie 2013.

„Pasul Fortunei“ este o emisiune de previziuni astrologice care s-a bucurat, încă din toamna lui 2001, de un imens succes.

Programul realizat de Urania nu este un horoscop obişnuit, ci o incursiune pasionantă în astrologie, ce oferă publicului informaţii utile despre contextul astral al săptămânii viitoare.

 

Horoscop Urania zilnic: marţi, 17 decembrie 2013

 
Horoscop Urania azi - marţi, 17 decembrie 2013


Berbec:

Începeţi săptămâna cu gândul la sărbători şi în loc să vă concentraţi pe ceea ce aveţi de făcut la serviciu, daţi telefoane, trimiteţi mesaje, puneţi la cale petrecerea de Crăciun.


Taur:

Vă place să faceţi cumpărături şi astăzi sunteţi nu doar generos, ci şi inspirat, aşa că alegeţi cele mai potrivite cadouri pentru cei dragi. Ar trebui să vă gândiţi, însă, şi la dumneavoastră!


Gemeni:

Astrele v-au pregătit câteva zile speciale: aveţi noroc în dragoste! Dacă sunteţi singur, onoraţi invitaţiile pe care le primiţi, pentru că aveţi toate şansele să vă întâlniţi sufletul pereche.


Rac:

În prag de sărbători, vreţi să vă întâlniţi cu vechi prieteni şi chiar să reluaţi legătura cu foste iubiri. Dacă aveţi, însă, pe cineva, e mai bine să nu provocaţi suspiciuni şi gelozii!


Leu:

Marţi, 17 decembrie 2013, sunteţi un adevărat lider al grupului dumneavoastră de prieteni, dar asta nu înseamnă că puteţi să stabiliţi programul pentru diseară, fără să ţineţi cont şi de dorinţele sau sugestiile celorlalţi!


Fecioară:

Azi, va preocupă cariera, mai mult decât vacanţa de iarnă sau pregătirile pentru sărbătorile ce se apropie. E foarte bine aşa: puteţi face paşi importanţi spre succes!


Balanţă:

Astăzi, 17 decembrie 2013, vă gândiţi la schimbări în viaţa profesională şi analizaţi toate posibilităţile, toate oportunităţile, toate informaţiile pe care le primiţi pe această temă. Deocamdată, doar analizaţi!


Scorpion:

Siguranţa financiară a familiei reprezintă prioritatea dumneavoastră în această perioadă. Apelaţi la sfaturile unui specialist înainte de a lua decizii privind proiecte personale pe termen lung!


Săgetător:

Marţi, 17 decembrie 2013, sunteţi în formă, atrageţi toate privirile, stârniţi admiraţie şi chiar pasiuni, dar şi invidii. Pe acestea din urmă, însă, le ignoraţi, dând, astfel, dovadă de multă înţelepciune.


Capricorn:

Azi este bine să vă îndreptaţi atenţia spre definitivarea proiectelor aflate în derulare şi spre rezolvarea eventualelor restanţe. Lăsaţi noile proiecte pentru săptămâna viitoare!


Vărsător:

Comunicaţi excelent cu toată lumea, îi ajutaţi pe cei care apelează la dumneavoastră şi reuşiţi să vă transformaţi colegii sau partenerii de afaceri în adevăraţi prieteni.


Peşti:

Creativitatea dumneavoastră este la cote maxime! Locuinţa dumneavoastră, decorată pentru sărbători, ar putea concura, cu succes, la titlul de „cea mai frumoasă casă de Crăciun”.

 

Horoscop Urania zilnic: luni, 16 decembrie 2013

 
Horoscop Urania azi - luni, 16 decembrie 2013


Berbec:

Luni, 16 decembrie 2013, retrage-te atunci când altcineva vrea să ocupe locul pe scenă. Pune în aplicare orice idee care pare să fie în folosul tuturor. O nouă combinaţie va da naştere unei legături ciudate.


Taur:

Contribuţia fiecăruia este importantă, baza nu mai contează. Partenerii vor rămâne surprinşi atunci când le vei vorbi despre sentimentele tale.


Gemeni:

Astăzi, 16 decembrie 2013, o discuţie care nu se află în program te va conduce către o decizie neaşteptată. Abordează o atitudine constructivă dacă vrei ca ceilalţi să te sprijine.


Rac:

Dacă nu-ţi impui anumite limitări vei intra singur în necazuri şi cu siguranţă nu va fi pentru prima oară. Fii atent pentru că îţi pierzi timpul inutil.


Leu:

Luni, 16 decembrie 2013, relaţia sentimentală se va consolida dacă eşti de acord să acţionezi cinstit. Spune-i partenerului tău care sunt intenţiile tale. Lucrul împreună vă va conduce la succes.


Fecioară:

Nu te poţi ascunde în spatele unei măşti atunci când este vorba despre prietenie sau despre o relaţie sentimentală. Spune cu voce tare lucrurile pe care le ai în minte.


Balanţă:

Astăzi, 16 decembrie 2013, ai nevoie de o activitate prin care să-ţi descarci emoţiile. O scrisoare de dragoste nu ar fi o idee rea. Ar trebui să laşi pe cineva foarte special să cunoască ce simţi pentru el.


Scorpion:

Colaborările pe plan financiar se vor dovedi a fi falimentare. Încearcă să salvezi ce se mai poate. Canalizează-ţi energia către activităţile care implică copiii sau mergi la un club care să te ajute să-ţi îmbunătăţeşti imaginea.


Săgetător:

Să-ţi faci noi prietenii nu este atât de uşor. Motivele ascunse care stau la baza unei noi relaţii trebuie luate în considerare. Nu te grăbi să împărtăşeşti celorlalţi din secretele tale.


Capricorn:

Vei avea probleme cu persoana cu care trăieşti. Vei obţine câştig de cauză dacă nu eşti prea pretenţios şi reuşeşti să realizezi compromisuri.


Vărsător:

Canalizează-ţi energia către activităţile care implică copiii sau du-te într-un club care să te ajute să-ţi îmbunătăţeşti imaginea. Din punct de vedere afectiv vei fi când sus când jos. Fii sincer cu tine însuţi.


Peşti:

Nu te lăsa folosit de partenerul tău. Ieşi în oraş dacă este necesar. Dacă nu vei refuza implicarea într-o discuţie cu contra-argumente nu vei reuşi să te lansezi.

 

Horoscop Urania zilnic: duminică, 15 decembrie 2013

 
Horoscop Urania azi - duminică, 15 decembrie 2013


Berbec:

Când este vorba de senzualitate, deabia aşteptaţi să experimentaţi şi uneori dorinţa este atât de mare, încât parcă nu mai contează atât de mult cine este partenerul de cuplu. Puneţi ordine în priorităţi şi nu încurcaţi borcanele, fiecare acţiune a voastră creează şi efecte nevăzute, care vor reveni mai târziu, aşa că aveţi grijă să fie sub forme plăcute.


Taur:

Comunicarea voastră este excelentă şi vă amuzaţi deseori pe seama iubitei, considerându-vă puţin superior din punct de vedere intelectual. Renunţaţi la astfel de idei preconcepute, o persoană chiar şi cu o gândire haotică, poate veni oricând cu o idee preţioasă şi de mare ajutor iar dacă veţi şti cum să apreciaţi acest lucru, vă veţi bucura de o răsplată pe măsură, poate la alte capitole la care partenera este de data asta cea mai talentată.


Gemeni:

Sunteţi hotărât să faceţi următorul pas în relaţia voastră dar nu îndrăzniţi încă, reţinut de o jenă inexplicabilă. Verificaţi mai întâi prin nişte apropouri dacă şi prietena voastră se simte pregătită să experimenteze alte aspecte ale vieţii de cuplu şi abia apoi treceţi la pasul următor, pentru a nu avea parte de surprize neplăcute.


Rac:

Pasiunea pentru frumos vă face să adoraţi şi să vă bucuraţi de tot ceea ce înseamnă modă şi noutăţi ce amplifică percepţia simţurilor, cu atât mai mult când stimulii externi sunt daţi de dragoste. Totuşi este bine să apelaţi la sfatul unui designer dacă vreţi să fiţi cu adevărat la înălţime.


Leu:

Vă întoarceţi acasă după o noapte senzaţională dar nu mai ştiţi exact unde aţi pus cheile şi este posibil chiar să constataţi că şi alte lucruri de care aveţi neapărată nevoie vă lipsesc. Pe viitor atunci când aveţi de gând să uitaţi de voi lăsându-vă total pradă amorului nocturn în deplasare, poate că n-ar fi rău să vă concepeţi un safety-pack, mai ales dacă organizarea nu este punctul vostru forte.


Fecioară:

Vă simţiţi deosebit de fiecare dată când sunteţi apreciat şi parcă o nouă formă de parteneriat va surâde alături de persoana pe care tocmai aţi întâlnit-o şi care vă tot dă târcoale. În momentul în care v-aţi hotărât să treceţi la acţiune, sunteţi de neoprit, dar fiţi convinşi că dorinţele voastre coincid cu cele ale partenerei, pentru a nu pica la mijloc.


Balanţă:

Tendinţa momentului pentru tine este să găseşti un loc sigur şi să te ascunzi acolo. Nu eşti în stare să dai ochii cu ceilalţi. Din păcate, diseară se va da o petrecere la tine acasă. Poate fii interesant.


Scorpion:

Căutaţi gloria şi în dragoste, dar nu o găsiţi atât de uşor precum vă aşteptaţi şi începeţi prin a încasa câteva dezamăgiri crunte în plin. Nu renunţaţi însă la a crede în iubire, la capătul drumului plin de întorsături al soartei vă aşteaptă cu siguranţă marea iubire, dar trebuie să înţelegeţi că fiecare traseu de viaţă este unic şi să nu fiţi invidioşi pe reuşita poate mai rapidă a altora.


Săgetător:

Simţul vostru amoros este deosebit de dezvoltat în ceea ce priveşte bunăstarea unei relaţii de dragoste şi veţi fi în stare să răspundeţi prompt la orice nedumerire a celorlalţi legat de subiectul în cauză. Însă atunci când este vorba de relaţia voastră, parcă deveniţi mai ezitantă, deşi nu este cazul, aşa că nu uitaţi, se vorbeşte despre punctul vostru forte în dragoste.


Capricorn:

Atunci când vă doriţi cu adevărat pe cineva, rareori scapă instinctului vostru de prădător, dar nu tot timpul felul un pic mai agresiv de a ataca problema se confundă cu firea „victimei”. Dacă se întâmplă să fiţi refuzat poate înseamnă că aveţi nevoie de mai multe experienţe pentru a vă simţi stăpân pe situaţie aşa că luaţi fluturaşii şi inimioarele şi treceţi la treabă.


Vărsător:

Mergând pe culmile implicării sociale şi ajutorării celorlalţi ajungeţi de multe ori să vă neglijaţi relaţia de iubire şi un prieten vă atrage atenţia că poate ar fi cazul să alocaţi mai mult timp iubitei, întrucât deja se plânge altora. Oricât de complicată ar fi situaţia, îndrăzniţi să o faceţi puţin pe robotul şi să le faceţi pe toate, veţi constata că acolo unde sentimentele sunt sincere şi credinţa în iubire reciprocă, aceasta este o incomparabilă resursă de alimentare cu energie.


Peşti:

Este minunat atunci când sunteţi iubit şi răsfăţat de persona iubită dar nu uitaţi că şi ea are nevoie de toată compasiunea şi iniţiativa voastră amoroasă. Chiar dacă nu sunteţi la fel de romantici şi preferaţi în general abordările mai directe, găsiţi resurse pentru a face surprize plăcute partenerei.

 

Horoscop Urania zilnic: sâmbătă, 14 decembrie 2013

 
Horoscop Urania azi - sâmbătă, 14 decembrie 2013


Berbec:

Sâmbătă, 14 decembrie 2013, se pare că va fi o zi minunată, fascinantă, stimulatoare. Ai de gând să pleci la drum dar la un drum mai deosebit, sălbatic chiar. Chiar dacă eşti cam nerăbdător nu este cazul să te arunci cu capul înainte.


Taur:

Nu face compromisuri şi nu-ţi impune restricţii. Dacă cineva încearcă să-ţi impună reguli sau să te facă să te simţi prost va auzi de la tine exact ce gândeşti despre el şi nu va fi plăcut. Cel mai bine ar fi să ai grijă de tine.


Gemeni:

Astăzi, 14 decembrie 2013, fereşte-te de accidente. Se vor întâmpla pentru că eşti grăbit sau atunci când vei folosi echipamente electrice. Dezbaterile şi conflictele sunt favorizate de limba ta ascuţită şi deseori reuşeşti să şi câştigi.


Rac:

Planurile tale se vor realiza ca prin minune, dacă vei visa cu ardoare că vei obţine astfel de rezultate. Vor fi situaţii când va trebui să răspunzi nu numai pentru tine însuţi ci şi pentru altcineva.


Leu:

Sâmbătă, 14 decembrie 2013, lasă-ţi sentimentele să iasă la suprafaţă. Scrie o scrisoare de dragoste sau sună persoana iubită şi spune-i cât de dragă îţi este. Fă ceea ce ştii tu mai bine. Evită confruntările pentru că reputaţia ta este în joc.


Fecioară:

Vei da tot ceea ce vor ceilalţi de la tine fără să pui niciun fel de întrebări. Te vei concentra mult mai bine asupra problemelor şi îţi vei îndeplini obligaţiile cu mai multă atenţie. Este posibil să ai în vedere o nouă aventură. Dacă ai copii este posibil ca aceştia să-ţi facă o bucurie.


Balanţă:

Astăzi, 14 decembrie 2013, vitalitatea şi dinamismul tău datorate influenţei planetelor îşi vor arăta efectul în mod miraculos. Trebuie doar să fii atent pentru că este posibil să întreci măsura la un moment dat. Dacă nu îi mai critici pe ceilalţi şi vei colabora vei realiza lucruri importante.


Scorpion:

Sâmbătă, 14 decembrie 2013, fii atent să nu depăşeşti măsura, pentru că dacă vei vorbi fără să te gândeşti bine îţi va părea rău. Încearcă să-ţi impui anumite restricţii dar se pare că se vor petrece anumite schimbări în viaţa ta. Cel mai important aspect se referă la faptul că acum a venit momentul transformărilor majore datorate perseverenţei.


Săgetător:

Sâmbătă, 14 decembrie 2013, eşti impulsiv şi schimbător, o persoană care nu se încrede în nimeni dar uneori este nevoie să-şi asume unele riscuri. Influenţele celor din jur se vor face resimţite. Ele îţi vor da şansa să încerci să vezi ce este dincolo de orizont.


Capricorn:

Tu vrei ceva diferit de restul omenirii şi vrei ca nimeni să nu se amestece în treburile tale. Este o zi în care vei defila singur. Încearcă să dai dovadă de puţin tact şi fii echilibrat. Uneori, îţi justifici acţiunile ca fiind datorate anturajului, ceea ce lasă impresia că eşti oportunist şi lipsit de compasiune faţă de nevoile celorlalţi.


Vărsător:

Trebuie să fii atent unde păşeşti. Depinde foarte mult de impulsul de moment. Dacă de felul tău eşti mai temperamental este posibil să intri în situaţii în care poate ar fi bine să te gândeşti un pic mai bine mai întâi. Unii cred despre tine că eşti un amestec de toleranţă şi obstinaţie.


Peşti:

Te simţi neliniştit, nerăbdător şi foarte hotărât să ieşi din rutina zilnică. Vrei să faci ceva nou şi extraordinar, stimulativ şi provocator. Cu siguranţă nu vrei să te plictiseşti. Ai impresia că eşti împiedicat să progresezi dar este doar temporar.

 

Horoscop Urania zilnic: vineri, 13 decembrie 2013

 
Horoscop Urania azi - vineri, 13 decembrie 2013


Berbec:

Vineri, 13 decembrie 2013, nu prea te laşi impresionată de nimic, chiar dacă partenerul tău încearcă să te răsfeţe. Totuşi, ar fi mai bine pentru voi să apreciezi aceste mici gesturi. Ai încredere în intuiţia ta, dacă aceasta îţi spune că ai luat o decizie corectă pe plan profesional. Nu te îndoi de alegerea făcută, pentru că poţi avea şanse mari de reuşită.


Taur:

O cină romantică este remediul perfect după o zi solicitantă. Spre seară, partenerul de cuplu va reuşi să te surprindă foarte plăcut cu atitudinea şi şarmul său. Eliberează-te de stresul de la serviciu. Nu este indicat să intri în panică, pentru că este posibil să ai de finalizat un proiect important. Cere ajutor şi vei fi bine.


Gemeni:

Astăzi, 13 decembrie 2013, partenerul tău are nevoie de mai multă înţelegere din partea ta. Poate că el trece printr-o perioadă dificilă, iar tu va trebui să fii alături de el, oferindu-i sprijin afectiv. Este o zi potrivită ca să-ţi expui noile idei despre actualul proiect de lucru. Vei găsi susţinerea de care ai nevoie din partea persoanelor cu care colaborezi.


Rac:

Nu vă bazaţi pe promisiunile care vi se fac astăzi! Peste un timp, înţelegeri care par, acum, bătute în cuie, vor fi reanalizate, renegociate, amânate sau chiar anulate.


Leu:

Dacă, în ultima perioadă, din cauza programului, n-aţi mai reuşit să vorbiţi pe îndelete cu persoana iubită, astăzi puteţi să recuperaţi timpul pierdut.


Fecioară:

Vi se propune să vă implicaţi într-un proiect profesional, dar partenerul nu este prea încântat de asta. Ar prefera să petreceţi cât mai mult timp împreună.


Balanţă:

Este bine să-ţi faci timp şi pentru a ieşi în oraş, poate chiar cu grupul de prieteni comuni ai voştri. Ai mai multă grijă de relaţia ta sentimentală. Deşi este posibil să te scoată din minţi anumiţi colegi sau chiar şeful tău, nu trebuie să dai atenţie prea multă micilor răutăţi.


Scorpion:

Totul se învârte, astăzi, în jurul banilor. Aproape că nu vă deranjează să renunţaţi la planurile făcute pentru sărbători în favoarea unei colaborări bine remunerate.


Săgetător:

Partenerul tău te va susţine, dacă ai de gând să pui în aplicare anumite schimbări interesante pentru relaţia voastră. Acest lucru te va ajuta să scapi de rutină. Este posibil să ai de rezolvat diferite probleme astăzi, dar n-ar trebui să-ţi pierzi entuziasmul pentru că orice lucru are cel puţin o soluţie.


Capricorn:

Ar fi mai bine pentru voi, dacă vei reuşi să te detaşezi de activităţile cotidiene, măcar pentru puţin timp. Petrece mai mult timp cu partenerul tău. Deşi este posibil să întâmpini anumite inconvenienţe în desfăşurarea activităţii tale de astăzi, până la sfârşitul programului vei reuşi să le rezolvi.


Vărsător:

Dacă aflaţi că un job care vă interesează este scos la concurs, nu ezitaţi să vă înscrieţi în competiţie! Astrele sunt, în această perioadă, de partea dumneavoastră.


Peşti:

N-ar trebui să te superi pentru că partenerul tău păstrează legătura cu fostele sale prietene. În fond, chiar şi tu ai prieteni cu care obişnuiai să te întâlneşti. Este posibil să ai foarte mult de lucru şi ar fi bine să ceri ajutorul colegilor. Ai mulţi prieteni printre ei, care vor fi bucuroşi să te ajute. Trebuie doar să le spui.

 

Horoscop Urania zilnic: joi, 12 decembrie 2013

 
Horoscop Urania azi - joi, 12 decembrie 2013


Berbec:

Joi, 12 decembrie 2013, fii sinceră în privinţa sentimentelor tale cu partenerul de cuplu. El va aprecia că poţi fi deschisă când este nevoie să aveţi o discuţie serioasă. Eşti bine văzută de colegii tăi, dar ai putea să laşi deoparte agresivitatea, când vine vorba despre expunerea ideilor tale. Vei avea mai multe lucruri de învăţat.


Taur:

Este o zi bună pentru activităţi de relaxare: o seară petrecută cu prietenii sau o ieşire romantică în doi este tot ce ai nevoie pentru a te detaşa. La locul de muncă atmosfera este destul de relaxată. Aprecierile nu întârzie să apară, iar o mică recompensă este întotdeauna binevenită, dar trebuie să ai răbdare.


Gemeni:

Încă de dimineaţă, eşti foarte bine dispusă. Vei fi încântătoare toată ziua, iar partenerul tău îţi va aprecia buna dispoziţie de care dai dovadă. Este o zi excelentă pentru planuri profesionale de viitor. Simţi nevoia să eviţi cât mai mult colegii care nu te respectă suficient şi nu te apreciază.


Rac:

Puteţi rezolva o problemă personală dacă renunţaţi la orgoliu şi faceţi dumneavoastră primul pas către împăcarea cu un fost prieten sau un fost partener de afaceri.


Leu:

Astăzi şi mâine sunt, pentru dumneavoastră, două zile potrivite pentru tot ceea ce ţine de imagine, promovare, apreciere şi recunoaştere publică. Folosiţi acest „context”!


Fecioară:

Te simţi împăcată sufleteşte şi foarte mulţumită de viaţa ta sentimentală. Poate că ţi se vor confirma toate aşteptările legate de partenerul de cuplu. Astăzi vei reuşi să-ţi rezolvi toate problemele care ţin de muncă, pentru că vrei să scapi de atribuţiile neterminate şi să fii mai relaxată.


Balanţă:

Zilele cu Luna în Berbec (cum e cea de azi) nu sunt cele mai potrivite pentru negocieri sau discuţii privind problemele din cuplu. Amânaţi, aşadar, astfel de „iniţiative”.


Scorpion:

Încearcă să îţi păstrezi calmul astăzi şi să nu îţi iroseşti energia în prima parte a zilei, pentru că spre seară vei avea nevoie de timp şi dispoziţia necesară pentru voi doi. Ar fi indicat să dai dovadă de mai multă spontaneitate. Prea multă prudenţă strică, mai ales că nu vei reuşi să dovedeşti nimic nimănui.


Săgetător:

Energia de care dai dovadă, te va transforma astăzi într-o femeie foarte senzuală. Cel mai bine ar fi să preiei tu iniţiativa. Ai încredere în tine. Problemele de la serviciu pot fi astăzi soluţionate. Tot ce trebuie să faci este să asculţi şi părerea colegilor implicaţi în micile discuţii în contradictoriu.


Capricorn:

Ar trebui să fiţi mai precaut decât de obicei şi să nu provocaţi dispute încercând să vă susţineţi un colaborator. Acesta „va scoate castanele din foc, cu mâna dumneavoastră”.


Vărsător:

Un dezechilibru emoţional minor în relaţia ta sentimentală îţi poate face ziua mai puţin plăcută. Încearcă să-ţi revii la normal printr-o discuţie cu o prietenă. Chiar dacă vei începe ziua cu un tonus scăzut, te vei simţi mult mai bine dacă vei reuşi să-ţi termini treburile până la sfârşitul programului de lucru.


Peşti:

Orice demers început astăzi pentru obţinerea unei finanţări are toate şansele să fie încununat de succes. Trebuie doar să vă înarmaţi cu răbdare.

 

Horoscop Urania zilnic: miercuri, 11 decembrie 2013

 
Horoscop Urania azi - miercuri, 11 decembrie 2013


Berbec:

Miercuri, 11 decembrie 2013, negările, rigiditatea sau lipsa de loialitate se vor întoarce împotriva ta ca un bumerang. Îţi trebuie curaj ca să fi cinstit dar nimic altceva nu-ţi va da căldura, sentimentul de fericire pe care ţi-l doreşti.


Taur:

Dacă ai o idee bună de pus în aplicare, acum este momentul să încerci să o implementezi. În zilele următoare acţionează cu prudenţă. Nu poţi lua nimic pe degeaba pentru că ulterior te va urmări.


Gemeni:

Astăzi, 11 decembrie 2013, ceilalţi nu înţeleg metodele tale aşa că ce rost are să-ţi pierzi timpul explicându-le? Nu-ţi plac confruntările dar îţi va dificil să le eviţi astăzi.


Rac:

Păstrează bine ce ai în momentul de faţă pentru că nu se ştie când vei putea să obţii ceva mai mult. Stai de vorbă cu prietenii despre problemele pe care le ai.


Leu:

Toată lumea se aşteaptă să te vadă cum cazi în nas astăzi. Te-ai cam folosit de prieteni în ultimul timp. Acum este momentul să vezi de ce suport puternic beneficiezi.


Fecioară:

Fă un efort pentru a spune ceea ce gândeşti şi acţionează în aceste circumstanţe. Fii atent la cineva care încearcă să te pună într-o lumină proastă. Reputaţia ta este în joc şi trebuie să iei măsuri drastice pentru a te apăra.


Balanţă:

Ai nevoie de timp pentru a-ţi face ordine în hârtii. Dacă te-ai gândit să-ţi schimbi viaţa acum este momentul să o faci. Nu este cazul să te închizi în tine însuţi, ieşi în oraş şi experimentează tot ce se poate.


Scorpion:

Lucrurile care păreau ieri că se vor desfăşura fără probleme au luat o altă turnură. Ascultă-i pe cei care te pot ajuta să-ţi realizezi scopurile. Trebuie să munceşti din greu pentru a-ţi câştiga aliaţi cinstiţi.


Săgetător:

Aşteptarea are avantajele ei dar rămâne un joc totuşi. A venit timpul să faci schimbări importante în carieră. Ai potenţialul de a câştiga bani serioşi.


Capricorn:

Prezintă-ţi ideile celor care sunt receptivi la progres. În ceea ce priveşte latura afectivă vei atrage cu uşurinţă se#ul opus. O persoană care te irita până acum va deveni interesantă.


Vărsător:

Astăzi, 11 decembrie 2013, munca se va interfera cu planurile pe care ţi le făcusei. Dacă nu poţi face ceea ce aşteaptă alţii de la tine, cel puţin fă ceva bun pentru tine.


Peşti:

Asigură-te că toate documentele sunt în ordine înainte de a le semna. Ceea ce părea uşor în teorie devine mult mai serios şi confuz datorită persoanelor implicate.