Horoscop Urania zilnic: duminică, 30 iunie 2013

 
Abonare prin e-mail la Horoscop Urania.org
Horoscop Urania azi - duminică, 30 iunie 2013




Berbec:

Duminică, 30 iunie 2013, poţi descoperi că te-ai iluzionat asupra unei sume de bani, că socoteala din târg nu se potriveşte cu cea de acasă, că ai lipsuri mari în gestiune şi n-ai nici cea mai vagă idee despre cum le-ai putea acoperi.




Taur:

E de aşteptat ca azi să întâmpini unele dificultăţi în chestiuni ce presupun colaborare şi parteneriat. S-ar putea să te simţi în cuplu într-o poziţie de putere, de răspundere şi autoritate personală, pe care însă probabil că nu o administrezi corespunzător.




Gemeni:

Astăzi, 30 iunie 2013, nu complica lucrurile şi vei avea mult succes. Metodele verificate deja sunt cele care trebuie aplicate şi azi. Ţi se cer bani? Oferă sfaturi. Cu dragostea stai bine.




Rac:

Astăzi, 30 iunie 2013, poate fi necesar să renunţi la un puternic ataşament emoţional întreţinut faţă de părinţi. Poţi primi aluzii fine sau, dimpotrivă, să fii criticat agresiv pe motiv că nu ţi-ai obţinut un statut autonom, o independenţă financiară.




Leu:

Duminică, 30 iunie 2013, ai putea să-ţi manifeşti cu predilecţie latura compasivă, iertătoare şi protectoare, căci crezi în natura bună a oamenilor: pur şi simplu nu-i poţi vedea pe ceilalţi inumani, cruzi şi plini de dispreţ.




Fecioară:

S-ar zice că ziua de azi vine cu un avertisment la capitolul emoţional. Ar putea exista riscul să cam exagerezi cu toanele şi capriciile, iar controlul lor să necesite un consum considerabil de atenţie şi energie.




Balanţă:

Oricâtă voinţă şi perseverenţă ai arăta astăzi în demersurile legate de bani, nu prea se încheagă nimic de amploare în cele din urmă. Pare să fie nevoie de ceva mai mult decât de o logică raţională, rece, ca să-ţi adjudeci un câştig financiar: de viziune, de intuiţie.




Scorpion:

Atenţie, poţi fi predispus să rişti prea mult pentru a obţine ceea ce-ţi doreşti din punct de vedere afectiv. Ca să fii mai aproape de cel pe care-l iubeşti, nu urmezi - se pare - vreo strategie de seducţie, ci mizezi pe spontaneitate, pe impuls şi improvizaţie, pe acţiuni negândite.




Săgetător:

S-ar prea putea ca azi, în virtutea unor vulnerabilităţi sufleteşti mai accentuate, să-i iriţi pe cei dragi ţie cu un soi de ataşament şi fidelitate sufocantă. Orice obiecţie poate capăta în viziunea ta proporţii apocaliptice, orice sugestie poate fi ridicată la rangul de critică severă.




Capricorn:

S-ar părea că discuţiile referitoare la un câştig financiar muncit sau la un profit sperat nu decurg cel mai paşnic şi eficient posibil. E de aşteptat ca unele plăţi, stimulente băneşti să nu fie efectuate după aşteptări, în avans ori nici măcar la termen.




Vărsător:

Probabil că azi îţi dă de furcă o oarecare nelinişte afectivă. S-ar prea putea că deducţiile tale intuitive să fi dat greş, să realizezi că te-ai înşelat într-o anumită privinţă legat de cel în care ai investit sentimente.




Peşti:

Ziua de azi poate sta sub semnul efervescenţei creatoare. Cum este de aşteptat ca fantezia, emoţia şi inspiraţia să lucreze în forţă, aproape impulsiv, în subteran, poate că n-ar fi rău să valorifici acest potenţial de sensibilitate extremă în plan artistic.


Trimite pe Facebook Trimite pe Twitter Abonare prin RSS la Horoscop Urania.org