Horoscopul banilor, 23-29 iulie 2018

Horoscopul banilor, 23-29 iulie 2018


Horoscop 23-29 iulie 2018, Berbec:

Luna Plină din data de 27 interconectează casa planurilor de viitor, respectiv a proiectelor de grup cu cea a preocupărilor de scurtă durată, de natură personală, ocazia perfectă de a găsi modalitatea prin care vă puteți împărți cu succes între cele două. Totuși, aplecaţi-vă cu mai multă străduinţă asupra celor dintâi pentru că progresele cele mai rapide se vor vedea în sfera lor cel mai probabil.


Horoscop 23-29 iulie 2018, Taur:

Luna Plină din ziua de 27 creează o punte de legătură între casa familiei și cea a carierei din horoscopul vostru general, cu mențiunea că, în cazul vostru, efectele acestei lunații se resimt în felul în care sunteţi percepuţi/te la locul de muncă, respectiv în societate. Nu vă fie teamă să creaţi senzație, să iscaţi rumoare și să faceţi valuri. Acum e momentul să faceţi salturi gigantice, surprinzând pe toată lumea.


Horoscop 23-29 iulie 2018, Gemeni:

Axa peste care se suprapune Luna Plină din 27 nu simbolizează doar cunoașterea, ci și deplasările, cu precădere cele la mare distanță de casă, chiar în străinătate, respectiv studiile înalte. Acum ar fi o ocazie favorabilă să reluaţi sau să vă înscrieţi la cursuri, chiar și de reconversie profesională sau perfecționare continuă ori să întreprindeţi o delegație cu perspective.






Horoscop 23-29 iulie 2018, Rac:

Axa peste care „cade” Luna Plină din data de 27 vă simbolizează finanțele, cu mențiunea că, în cazul vostru, efectele evenimentului astral se fac simțite în sfera banilor deținuți în asociere cu partenerul/a de viață și/sau afaceri. Oricât de nonconformiste ar fi aranjamentele voastre, ar fi bine să aibă la bază înscrisuri oficiale și limite bine stabilite.


Horoscop 23-29 iulie 2018, Leu:

Deoarece Luna Plină din ziua de 27 interconectează casa personalității voastre cu cea care îi/le reprezintă pe asociații/te, colaboratorii/arele, clienții/tele, respectiv concurenții/tele voştri/astre, e de așteptat ca interacțiunile cu ei/le să se înmulțească săptămâna aceasta. Daţi-vă orgoliul deoparte pentru că ei/le consideră că aveți drepturi și obligații egale, niciunul dintre voi nefiind mai presus decât ceilalți/lelalte.


Horoscop 23-29 iulie 2018, Fecioară:

Axa pe care o stimulează Luna Plină din 27 nu este doar a sănătății, ci și a muncii, semn că vă așteaptă o săptămână aglomerată la serviciu. Poate vă cadorisește conducerea cu sarcini pe care nu le-aţi întâlnit până acum și care vă provoacă să gândiţi, respectiv acţionaţi cu totul neconvențional. Tehnicile consacrate și strategiile tradiționale nu îşi au locul în aceste zile.


Horoscop 23-29 iulie 2018, Balanţă:

Luna Plină din data de 27 creează o punte de legătură între casa planurilor de viitor, respectiv a proiectelor de grup și cea a preocupărilor de moment, personale, indiciu că ar fi indicat să vă dedicaţi ambelor domenii în aceeași măsură. Totuși, pasiunile sau afacerile voastre vă solicită ca timp, energie și bani mai mult decât celelalte. Vedeţi dacă vă avantajează acest lucru ori ba!


Horoscop 23-29 iulie 2018, Scorpion:

Luna Plină din 27 interconectează casa imobiliarelor și cea a carierei, dar efectele acestei lunații se resimt mai puternic în cea dintâi. Sunteţi sprijiniţi/te de către aştrii dacă înaintaţi doleanța unui birou nou, căutaţi un spațiu de desfășurare a activității profesionale, vă mutați ori achiziţionaţi un imobil ori teren. Se poate să mire pe toată lumea alegerea voastră, dar nu vă descurajaţi prea ușor!


Horoscop 23-29 iulie 2018, Săgetător:

Aceeași axă pe care o stimulează Luna Plină din data de 27 simbolizează și deplasările, respectiv comunicarea și procesele birocratice. Alergătura de colo-colo în vederea obținerii unor aprobări sau semnării/ (re)negocierii contractelor, navetele, întâlnirile de afaceri, dar și ședințele au toate șansele să se finalizeze în favoarea voastră săptămâna aceasta. Faptul că sunteţi activi/e are și beneficii!






Horoscop 23-29 iulie 2018, Capricorn:

Luna Plină din ziua de 27 stimulează tocmai axa financiară din horoscopul vostru general, cu mențiunea că, în cazul vostru, efectele acestui eveniment astral se resimt în sfera banilor și a bunurilor pe care le aveţi deja în posesie. Acum e momentul să căutaţi metode inedite, originale de a vă valorifica posesiunile și de a vă rotunji veniturile. Nu vă fie teamă să faceţi ceva cu totul ieșit din comun!


Horoscop 23-29 iulie 2018, Vărsător:

Chiar dacă efectele acestei lunații se resimt cu preponderență în casa personalității voastre, să nu uităm că Luna Plină din 27 o leagă de cea a asociaților/telor, colaboratorilor/arelor, clienților/telor, dar și a competiției. Faceţi-i/le să se simtă în centrul atenției, apreciați/te și admirați/te dacă vă doriţi să faceţi casă bună cu ei/le. E drept că voi credeţi că toți/ate sunteți egali/e, dar faceţi-i/le să creadă că sunt mai egali/e decât voi.


Horoscop 23-29 iulie 2018, Peşti:

Casele interconectate de Luna Plină din 27 nu simbolizează doar sfera sănătății voastre fizice, respectiv mentale, ci și munca. Urgențele și răsturnările de situație generate de persoane din partea cărora nu vă aşteptaţi la un asemenea tratament ar putea constitui cuvintele de ordine ale acestei săptămâni. Nu vă fie teamă de imprevizibil și nou. Descurcaţi-vă cu ce vă oferă momentul!