Horoscop Urania zilnic: luni, 7 octombrie 2013

 
Primiţi horoscopul direct în căsuţa dvs. de e-mail
Horoscop Urania azi - luni, 7 octombrie 2013


Berbec:

Luni, 7 octombrie 2013, cineva din anturaj nu va fi prea mulţumit de faptul că nu te ridici la nivelul aşteptărilor sale. Ai tendinţa de a spune exact ceea ce gândeşti, însă nu toţi sunt pregătiţi să audă adevărul sau să îl accepte. Nu renunţa la integritatea ta morală, ci arătă respect faţă de tine şi de ceilalţi şi reacţionează conform principiilor tale!


Taur:

Să ai prieteni adevăraţi, pe care să ştii că te poţi baza la orice oră, este o adevărată binecuvântare. Însă este necesar să îţi exprimi adevăratele sentimente şi să ai încredere să le mărturiseşti chiar şi cele mai ascunse sau nebuneşti gânduri. Dacă tu vei încerca să cosmetizezi adevărul, acest fapt nu va face decât să pună o piedică în calea prieteniei voastre.


Gemeni:

Nu vei putea să refuzi o persoană care îţi pune pe tavă o idee genială, alături de o propunere pe care simţi că nu trebuie să o ratezi. Însă acest lucru înseamnă că îţi vei aglomera şi mai mult programul şi îţi vei consuma aproape toate resursele, în încercarea de a te ţine de o promisiune făcută anterior.


Rac:

Vrei să începi o nouă etapă a vieţii tale şi eventual să îţi schimbi chiar şi profesia. Cu toate astea, ai senzaţia că te confrunţi cu un blocaj şi oricât de mult ai încerca să îţi modifici existenţa, ai senzaţia că te învârţi într-un cerc vicios din care nu reuşeşti să scapi. Poate că ar fi mai bine să încerci o altfel de abordare a situaţiei în care te afli.


Leu:

Luni, 7 octombrie 2013, vrei să faci o investiţie pe termen lung şi chiar dacă eşti conştient de riscurile pe care le implică, nu vrei să renunţi la această idee. Te bazezi foarte mult pe sprijinul prietenilor şi al familiei. Cu toate acestea, ai încă emoţii şi te temi. Poate că este mai bine să aştepţi şi să vezi direcţia în care evoluează lucrurile.


Fecioară:

Se pare că circumstanţele actuale îţi favorizează planurile pe care le ai, însă asta nu înseamnă că trebuie să te culci pe-o ureche sau să ai prea multă încredere în forţele tale! Dumnezeu îţi dă, dar nu îţi bagă şi în traistă! Nu te îmbăta cu apă rece şi nu considera că eşti invincibil. Dar mai ales nu îţi face planuri irealizabile!


Balanţă:

Este posibil să găseşti azi soluţia potrivită pentru a scăpa de problemele financiare cu care te confrunţi. Cineva îţi va propune o colaborare destul de avantajoasă pentru tine, care însă îţi va solicita un volum mai mare de muncă. Nu încerca să găseşti metode mai rapide sau mai uşoare de a face bani, căci nu vei reuşi!


Scorpion:

Te confrunţi cu multe chestiuni presante, însă dacă stai stresat nu vei reuşi să găseşti cele mai bune soluţii. Încearcă să te detaşezi puţin de griji şi probleme, relaxează-te câteva ore şi vei vedea că răspunsurile vor veni apoi de la sine! Trebuie să îţi asculţi mai mult instinctele şi să îţi faci mai puţine griji!


Săgetător:

Chiar dacă este tentantă alternativa de a-ţi încălca promisiunile făcute şi de a te axa doar asupra propriilor interese, este mult mai important să te achiţi de angajamentele pe care ţi le-ai luat anterior. Este indicat să nu fii egoist şi să împărtăşeşti şi cu ceilalţi informaţiile pe care le deţii, mai ales dacă acestea îi ajută să îşi rezolve problemele.


Capricorn:

Nu ai chef de vorbe goale sau de discuţii inutile, căci vrei să ajungi direct în miezul problemei. Nu ai răbdare să te pierzi în detalii sau să fii diplomat, chiar dacă eşti conştient că acest lucru ţi-ar putea aduce anumite beneficii. Însă cine trebuie să te înţeleagă o va face oricum, aşa că este momentul să spui ceea ce gândeşti.


Vărsător:

Un proiect abia iniţiat îţi va aduce anumite beneficii, chiar mai devreme decât ai prevăzut sau ai sperat. Cu toate acestea, vei fi nevoit să te achiţi de anumite sarcini şi responsabilităţi mai vechi, chiar dacă nu îţi face plăcere şi îţi consumă destul de mult timp. Cel mai bine ar fi să te achiţi de corvezi cât mai repede, pentru a avea suficient timp să te ocupi de ceea ce îţi place.


Peşti:

Ai o stare de optimism, chiar dacă ai anumite îndoieli în ceea ce priveşte viitorul. Însă cei din jur nu vor percepe incertitudinea cu care te confrunţi, căci vei reuşi să disimulezi cu multă graţie faptul că nu prea mai ai încredere în forţele şi abilităţile tale. Totuşi ar fi bine să îţi faci curaj şi să discuţi, cu o persoană în care ai încredere, despre temerile tale.

Copyright © horoscop-urania.org. Informaţiile pot fi preluate de alte publicaţii online doar cu citarea sursei cu link activ, indexabil. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Trimiteţi pe Facebook Trimiteţi pe Twitter Abonare prin RSS